Consilier nou în Consiliul municipal Chișinău
-
19 Ianuarie 2021 14:17
Mișcarea social-politică „Forța Nouă” are un nou reprezentant în Consiliul municipal Chișinău. Olga Rujanschi, candidat supleant, îl va înlocui pe Sergiu Tofilat, care a fost numit consilier prezidențial. Hotărârea cu privire la atribuirea mandatului a fost adoptată de către Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.
Secretarul CEC, Maxim Lebedinschi, a menționat că mandatul de consilier i-a fost ridicat lui Sergiu Tofilat în baza cererii de demisie.
Consiliul municipal Chișinău are 51 de consilieri. În noua componență a CMC, au fost constituite patru fracțiuni: Fracțiunea Partidului Socialiștilor, Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, Fracțiunea ACUM, Platforma DA și Fracțiunea Partidului Liberal. În CMC mai sunt doi consilieri democrați, doi ai Partidului Șor și câte un consilier de la Partidul Unității Naționale, Mișcarea „Forța Nouă” și Partidul Comuniștilor.