Considerente postelectorale. Op-Ed de Igor Boțan
-
04 Decembrie 2023 11:24
Alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 a reprezentat cea de a VIII-a ediție a unui scrutin local după declararea independenței Republicii Moldova. La alegeri au fost admise toate cele 60 de partide politice din registrul Agenției Servicii Publice (ASP), revizuit după controlului constituționalității Partidului Șor și excluderea acestuia din registru, se arată în materialul publicat de IPN.
Pentru comparație, vom menționa că la alegerile locale precedente, din 20 octombrie 2019, au fost admise 46 de formațiuni. Astfel, constatăm că timp de patru ani numărul partidelor politice a crescut cu 15 sau cu 25%. Creșterea numărului de partide se datorează hotărârii Curții Constituționale (CC), care a declarat neconstituționale prevederile Legii privind partidele politice referitoare la numărul minim de membri – 4 mii, precum și la numărul minim de branșe teritoriale cu câte cel puțin 120 de membri în cel puțin jumătate de unitățile teritorial-administrative de nivelul II. Diminuarea numărului minim de membri pentru înregistrarea partidelor – de la 4 mii la o mie, și excluderea prevederilor referitoare la numărul branșelor teritoriale, a cauzat creșterea numărului formațiunilor cu ¼.
La alegerile locale recente, din cele 60 de formațiuni s-au înscris în competiția electorală 37, adică 62% din numărul total. La alegerile precedente, din 46 de formațiuni au participat 28, ceea ce reprezintă cam același procentaj, aproximativ 61%. Astfel, se confirmă că la alegerile locale, de obicei, participă de la ½ până la ¾ din partidele înregistrate, mai mult decât la alegerile parlamentare. Este de menționat că la recentul scrutin au participat toate cele 15 formațiuni, înregistrate în perioada de după scrutinul precedent, însemnând că partidele nou înregistrate sunt active. Respectiv, devin inactive un șir de partide vechi, înregistrate acum un deceniu chiar mai devreme. În general, numărul partidelor înregistrate de la declararea independenței Republicii Moldova, însumează cifra de 113, însemnând că aproape o jumătate dintre acestea au dispărut.
Continuarea poate fi citită aici.