Congresul SUA examinează un proiect de lege pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova
-
11 Iunie 10:21
Ministerul Energiei salută introducerea în Congresul Statelor Unite ale Americii a proiectului de lege bipartizan „Promoting Oversight With Energy Resilience for Moldova Act” (POWER Moldova Act 2026), inițiat de congresmenii Deborah Ross și Mike Lawler, copreședinți ai Caucusului Moldova din Camera Reprezentanților. Inițiativa urmărește consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și sprijinirea eforturilor țării noastre de reducere a dependenței de resursele energetice rusești.
Proiectul de lege prevede aprofundarea cooperării dintre Republica Moldova și autoritățile americane din domeniul energiei, monitorizarea progresului în dezvoltarea infrastructurii energetice și facilitarea schimbului de informații privind tehnologiile moderne în domeniul energiei și surselor regenerabile de energie. Inițiativa reflectă sprijinul bipartizan de care se bucură Republica Moldova la Washington și recunoașterea progreselor realizate în ultimii ani în consolidarea securității energetice.
În ultimii ani, Republica Moldova a redus semnificativ dependența de gazele naturale și energia electrică provenite din Federația Rusă, diversificând sursele de aprovizionare și accelerând procesul de integrare în piața energetică europeană. Aceste transformări au devenit esențiale în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și al atacurilor repetate asupra infrastructurii energetice din regiune.
„Statele Unite reprezintă unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova în procesul de consolidare a securității energetice. Guvernul SUA a reconfirmat disponibilitatea de a finanța prin grant construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș, una din trei linii de interconectare dintre Republica Moldova și România. Valoarea grantului anunțat este de aproximativ 130 milioane de dolari, iar procesul este la etapa de elaborare a studiului de prefezabilitate”, transmite Ministerul Energiei.
Cooperarea moldo-americană în sectorul energetic include și atragerea investițiilor private. Anul trecut, autoritățile au semnat un memorandum de înțelegere cu companii americane pentru dezvoltarea unei centrale electrice pe gaze naturale cu o capacitate de circa 100 MW. Proiectul este destinat să sporească reziliența sistemului electroenergetic și să reducă dependența de importurile de energie.

