Congresmanul și activistul pentru drepturile civile american John Lewis a decedat

  • 18 Iulie 2020 16:02
Congresmanul și activistul pentru drepturile civile american John Lewis a decedat

Congresmanul și activistul pentru drepturile civile american John Lewis a decedat, a anunțat vineri președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, transmit Reuters, AFP și dpa, citate de AGERPRES.

Lewis avea 80 de ani și suferea de cancer pancreatic.

Pelosi, care l-a numit pe John Lewis drept ''conștiința Congresului'', a lăudat ''leadershipul moral'' pe care el l-a adus în forul legislativ american timp de peste 30 de ani.

''Fiecare zi a vieții lui John Lewis a fost dedicată asigurării libertății și a justiției pentru toți'', a subliniat președinta Camerei Reprezentanților a Congresului SUA.

Născut în 1940 în statul Alabama, Lewis a fost considerat unul dintre cei mai proeminenți activiști pentru drepturile civile din SUA.

El a anunțat în luna decembrie a anului trecut că suferă de cancer pancreatic, promițând că va lupta cu boala și că în același timp va continua să-și servească alegătorii din circumscripția sa din statul Georgia. ''Sunt într-un fel de luptă - pentru libertate, egalitate, drepturi fundamentale - de aproape întreaga mea viață. Nu m-am confruntat niciodată cu o luptă de felul celei pe care o am acum'', scria John Lewis la acea vreme. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Tue
9
Wed
9
Thu
9
Fri
11
Sat
6
Arhivă Radio Chișinău