Conducerea Penitenciarului de la Rezina, suspendată în urma anchetei privind eliberarea unor deținuți condamnați pe viață
-
14 Mai 19:02
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) informează că directorul și directorul adjunct al Penitenciarului nr. 17 - Rezina au fost suspendați din funcție, în contextul anchetei de serviciu demarate la începutul lunii aprilie de Ministerul Justiției privind eliberarea unor deținuți condamnați pe viață.
„Ancheta, dispusă de către Ministerul Justiției are drept scop elucidarea tuturor circumstanțelor privind eliberarea unor persoane condamnate la detențiune pe viață. Procesul se desfășoară cu respectarea strictă a cadrului legal, prin analiza detaliată a informațiilor disponibile, a documentației aferente și prin audierea persoanelor implicate”, precizează ANP.
Instituția menționează că măsura are caracter temporar și urmărește asigurarea unei proceduri disciplinare obiective, complete și independente.
„Precizăm că suspendarea din funcție nu reprezintă o concluzie cu privire la vinovăția celor vizați”, mai notează ANP.
Anterior directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falca, a fost demis din funcție de premierul Dorin Recean.
Amintim că, la sfârșitul lunii martie, în baza controversatelor amendamente la legea amnistiei au fost eliberați mai mulți criminali, condamnați pe viață.
Fostă președintă a Comisiei juridice din Parlament, Olesea Stamate, considerată autoarea amendamentelor legislative care au permis acest lucru, a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). PAS a anunțat că amendamentele Olesei Stamate au facilitat reducerea pedepsei și eliberarea condiționată a condamnaților pe viață, ceea ce a fost considerat o posibilă cale de abuz.
În urma acestui scandal, formațiunea politică a votat o lege de interpretare a legii amnistiei din 2022, menită să prevină astfel de situații, excluzând posibilitatea ca cei condamnați pe viață să beneficieze simultan de reducerea pedepsei și de eliberarea condiționată.
Unul dintre criminalii eliberați este Alexandru Sinigur, care a fost liderul unei grupări criminale implicate într-o serie de omoruri în Republica Moldova și Ucraina. În 2006, după extrădarea din Rusia, a fost condamnat la detenție pe viață pentru infracțiuni extrem de grave. Sinigur a fost acuzat de un șir de omoruri la comandă, inclusiv omorul omului de afaceri Piotr Sarî, ucis în 2003. Acesta a mai fost acuzat de luare de ostatici, șantaj, banditism. La scurt timp după eliberarea din detenție, a fost reținut într-un alt dosar, tot pentru omor.
Cel de-al doilea interlop eliberat este Iurie Radulov, liderul uneia dintre cele mai sângeroase grupări criminale din Republica Moldova, având zeci de victime.

