Condițiile lui Putin pentru oprirea războiului din Ucraina, anunțate de oficiali de la Kremlin

  • 22 August 18:48
Condițiile lui Putin pentru oprirea războiului din Ucraina, anunțate de oficiali de la Kremlin

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, solicită ca Ucraina să renunțe la tot Donbasul (regiunile Donețk și Lugansk n.r.), să renunțe la ambițiile de a adera la NATO, să fie stat neutru și să nu permită dislocarea trupelor occidentale pentru menținerea păcii. Acestea sunt condițiile liderului rus pentru a încheia războiul din Ucraina, au declarat surse de la Kremlin pentru agenția Reuters, citată IPN.

Potrivit surselor, la summitul bilateral din Alaska între președintele SUA, Donald Trump, și al Rusiei, Vladimir Putin, cel din urmă a făcut compromisuri în ceea ce privește revendicările teritoriale pe care le-a solicitat în iunie anul trecut, în care insista asupra Kievului să cedeze integral cele patru regiuni ucrainene, pe care Moscova le revendică ca parte a Rusiei. Este vorba de Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie. Atunci, Kievul a refuzat acest scenariu, considerându-l echivalentul capitulării.

În noua sa propunere, liderul de la Kremlin a cerut ca Ucraina să se retragă din Donbas, au menționat oficiali de la Kremlin, numele cărora nu sunt divulgate de agenția de presă. În schimb, Moscova ar opri războiul la actualele linii ale frontului din Zaporijie și Herson, și ar putea să cedeze părți mici din regiunile Harkov, Sumî și Dnipropetrovsk, ca parte a unui posibil acord, au adăugat acestea.

Conform estimărilor americane și datelor open-source, acum Rusia controlează Donbasul în proporție de circa 88%, și 73% cumulativ, regiunile Zaporojie și Herson.

Liderul rus își mai menține cerințele anterioare cu privire la faptul ca Ucraina să renunțe la ambițiile de aderare la NATO, și un angajament din partea alianței militare că aceasta nu se va extinde spre est. Putin pune condiții ca Ucraina să fie neutră, demilitarizată și fără trupe occidentale de menținere a păcii.

De menționat că aderarea la Alianța Nord-Atlantică reprezintă un obiectiv strategic pentru Ucraina, fiind înscris în Constituție.

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei nu a comentat propunerile respective, iar liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a respins repetat ideea de a face concesii teritoriale ca parte a unui acord de pace.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
27,74
Ploaie puternică
Umiditate:47 %
Vint:2,57 m/s
Sat
20
Sun
18
Mon
18
Tue
20
Wed
24
Arhivă Radio Chișinău