”Condițiile azi le pune doar PD” (Ziarul Național)

  • 03 Decembrie 2015 09:50
”Condițiile azi le pune doar PD” (Ziarul Național)

Revista presei din 3 decembrie 2015

După audierile de ieri din Parlament, Adevărul scrie că deputații s-au acuzat reciproc de fraudarea băncilor. Alianța de guvernare se face vinovată nu doar de gestionarea proastă a situației din țară, dar și de faptul că s-au făcut delapidări enorme din sistemul financiar-bancar al țării, iar politicienii care au guvernat țara începând cu 2009 au participat direct la furtul miliardului, se arată în declarațiile deputaților după audierile din ședința specială de miercuri, 2 decembrie…

Adevărul constată că în ultimii 3 ani, situația republicii care mai înainte era lăudată ca un campion al integrării europene (mai mult de încurajare veneau aceste laude) a ajuns cu adevărat deplorabilă. Mai ales după ceea ce s-a numit ”furtul secolului” și va intra cu siguranță în istoria lumii. Deputați s-au adunat pe 2 decembrie într-o ședință și s-au întrecut timp de aproape 12 ore în a condamna oribelele fapte. Deși,   amintește autorul, de la furtul ”miliardului” a trecut deja peste un an. Dar la sfârșitul zilei, am văzut o simplă bătaie de joc și că nu se va schimba nimic. Și la anul, când vor veni la putere ”ceilalți”, tot nimic nu se va schimba. Pentru că aceia vor fi bucuroși să poată face ce fac și ăștia acum, scrie Adevărul.

În Ziarul Național, editorialistul Petru Bogatu scrie că nu vrea ”un executiv de tehnicieni, deoarece acesta riscă să devină o butaforie ceva mai mare decât Procuratura Generală, sau Centrul Național Anticorupție”. Potrivit comentatorului, ”se urzește, de fapt, numirea unui nou Gurin în funcția de premier, ca portofoliile ministeriale să fie preluate de alți gurini, ¬¬¬¬falși tehnocrați și reprezentanți ai societății civile. Tot gurinii vor conduce agențiile și serviciile administrației centrale”, scrie autorul.

Și tot în Ziarul Național, Victor Ciobanu scrie că la formarea guvernului, ”condițiile azi le pune doar PD care va construi configurația de guvernare care le convine. Cu sau fără PLDM. Potrivit autorului, PLDM e într-o situație dificilă. Dacă dau curs invitației PD de a se așeza la masa de negocieri în patru, înseamnă că au cedat. Se va vorbi mult despre faptul că reformele nu se fac la repezeală, că ele sunt complexe și complicate, necesită timp etc. Asta înseamnă că sub paravanul guvernării zise proeuropene iarăși nu se va face nimic bun. O altă variantă este cea expusă de liderul partidului Vlad Filat. Dacă nu se acceptă condițiile, PLDM trebuie să plece în opoziție. E o decizie grea, dar partidul va rezista dacă  va reuși să facă un rebranding serios, scrie autorul.

În ediția de joi a Ziarului de Gardă citiți despre averile și afacerile a șapte lideri cu aspirații politice, ai Platformei Demnitate și Adevăr.

Despre situația la zi la frontiera de stat, problemele de pe segmentul transnistrean, precum și despre nivelul de pregătire al grănicerilor pentru a reacționa în situații excepționale, aflați dintr-un interviu al ZdG cu șeful Poliției de Frontieră, Dorin Purice.

Ziarul de Gardă mai scrie despre contractele de colaborare între întreprinderile fondate de „Moldovagaz” și firmele afiliate familiei președintelui Consiliului de Administrație al întreprinderii, Alexandru Gusev.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău