Condiții noi de înregistrare la medicul de familie
-
27 Ianuarie 2017 17:36
Campania Națională de Asigurări în Medicină anunță că, începând din 27 ianuarie, moldovenii își pot schimba medicul de familie și instituția medico-sanitară primară pe tot parcursul anului, peste șase luni de la ultima schimbare/înregistrare.
Prevederea a fost inclusă în noul regulament privind înregistrarea persoanei la medicul de familie, transmite IPN.
Conform regulamentului, persoanele care se vor înregistra pentru prima dată sau își vor schimba medicul de familie în cadrul aceleiași instituții medicale vor depune cererea la medicul ales și vor beneficia de serviciile acestuia începând cu data acceptării cererii de către medic.
Totodată, cetățenii care vor opta pentru serviciile unui medic de familie dintr-o altă instituție medico-sanitară vor beneficia de serviciile medicului ales din momentul efectuării modificărilor în sistemul informațional al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Pentru aceasta ei vor depune personal cererea la serviciile de relații cu beneficiarii ale CNAM. Acestea se află în cadrul agențiilor teritoriale ale CNAM (șapte la număr), în cadrul fostelor centre ale medicilor de familie (actualmente centre de sănătate publică) și în cadrul spitalelor raionale. Astfel vor fi excluse cazurile de înregistrare a persoanelor pe listele medicilor de familie în lipsa vreunei cereri depuse în acest scop.
O altă noutate introdusă de regulament se referă la faptul că pe parcursul următorilor cinci ani toți cetățenii își vor reconfirma voința de a fi înregistrați pe lista medicului de familie prin completarea cererii de model nou. Aceasta va fi depusă la medicul de familie și atașată la cererea inițială, făcută anterior intrării în vigoare a regulamentului.