Concert vocal-simfonic extraordinar, dedicat Centenarului, la Oradea
-
08 August 2018 13:35
Joi, 30 august 2018, începând cu ora 19:00, va avea loc în Piața Unirii a municipiului Oradea Simfonia Marii Uniri, un concert vocal-simfonic extraordinar dedicat Centenarului.
Concertul vizează celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire, precum și sprijinirea prin achiziția de instrumente muzicale a artiștilor din Republica Moldova, tărâm ce în urmă cu un secol făcea parte din teritoriul întregit al României.
Evenimentul este organizat de către Rotary Club Oradea și are ca protagoniști Corul și Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Oradea, soprana Tatiana Costiuc (R. Moldova) și violonistul Remus Rîmbu.
Pentru marcarea acestui eveniment istoric, dirijorul Romeo Rîmbu a pregătit un program deosebit, cu partituri celebre din creația românească și universală: Porumbescu, Dimitrescu, Brediceanu, Beethoven, Mozart, Verdi, Dvorak, Brahms, etc.
În vederea susținerii acestui scop caritabil, spectatorii sunt invitați să facă donații, în urma cărora vor primi invitații corespunzătoare următoarelor categorii: Platinum - 100 lei, Gold - 75 lei, Silver - 50 lei.
Invitațiile se pot obține la Casieria Teatrului Regina Maria, luni-vineri între orele 12:00- 18:00, sâmbătă- duminică 10:00-13:00.