Concedierile colective în R.Moldova se vor efectua după o anumită formulă, conformă cu directivele europene
-
05 Aprilie 2018 17:20
Angajatorul care intenționează să întreprindă concedieri colective va trebui să informeze în scris despre apropiatele concedieri reprezentanții salariaților din unitate, indicând motivele și perioada concedierilor, să trimită Agenției pentru ocuparea forței de muncă o notificare care să cuprindă informația cu privire la concedieri și să transmită o copie a notificării reprezentanților salariaților, potrivit unui proeict de lege examinat astăzi de Parlament.
Conform proiectului de lege, concedierile colective în Republica Moldova se vor efectua după următoarea formulă: într-o perioadă de 30 de zile, cel puțin 10 salariați în unitățile care încadrează nu mai mult de 20 și mai puțin de 100 de salariați, cel puțin 10% din numărul salariaților în unitățile care încadrează cel puțin 100, dar nu mai mult de 300 de salariați și cel puțin 30 de salariați în unitățile care încadrează cel puțin 300 de salariați.
De asemenea, angajatorul va iniția consultări cu reprezentanții salariaților privind posibilitățile de a evita concedierile colective sau de a reduce numărul salariaților afectați, precum și de a atenua consecințele concedierilor prin recurgerea la măsuri sociale de suport, cum ar fi redistribuirea sau recalificarea salariaților concediați.
Potrivit Guvernului, proiectul de lege are drept scop transpunerea unei directive europene privind concediile colective.