„Mă aflu acum în fața conacului din satul Brânzeni, raionul Edineț al marelui filantrop Vasile Stroescu. Moșia lui este înconjurată de un zid alb din cărămizi și găzduiește acum un internat psihoneurologic, deși la moartea sa Vasile Stroescu a lăsat conacul drept moștenire pentru a-l transforma într-o școală agricolă. Intrăm pe teritoriul instituției. Fosta moșie a boierului este înconjurată de un parc, iar o alee duce spre clădirea conacului.

Clădirea păstrează încă elemente de arhitectură din timpul dinastiei familiei Stroescu: scările cu balustradă din fier forjat, sobele de teracotă, precum și două cămine. Te tavan observăm și câteva elemente de epocă.”

Directoarea internatului psihoneurologic din Brânzeni, Aliona Pistruga, vorbește cu drag despre casa în care a locuit o bună parte din viață Vasile Stroescu. Clădirea este acum monument de arhitectură de importanță națională. Vasile Stroiescu a venit aici după moartea tatălui său, care i-a lăsat moștenire moșii de nouă mii de hectare, inclusiv conacul din Brânzeni.

„Încercăm să menținem clădirea conacului, acel parc unde cresc specii de copac rari cum ar fi Ginkgo biloba. Aș vrea să renovez nu doar clădirea, dar și acele havuzuri, care lucrau pe timpul lui. Dacă priviți tavanul, o să observați că sunt cu vopsele de atunci. Totul este din lemn. Pereții au 90 de cm grosime, sunt clădiți din piatră cu calcar, avem și două cămine frumoase, dar în  anii 70, când aici a fost un colegiu de agronomie, poate din motive de securitate în hogeagurile lor a fost turnată o masă de ciment pentru a nu fi folosite. Acest internat e amplasat pe 38 de hectare. Poate că a fost voia lui Dumnezeu ca acest conac să găzduiască oamenii mai triști ca noi.”

Născut într-o veche familie românească, în anul 1845, în satul Trinca din județul Hotin, Vasile Stroescu a rămas în memoria oamenilor ca un mare iubitor de oameni și un binefăcător. Bătrânii povestesc că boierul era milostiv și că-i ajuta mereu pe țărani.

La cei 88 de ani, Liza Gureu din satul Brânzeni, unde a locuit filantropul, își amintește despre Vasile Stroescu, mai mult din spusele bunelului ei, care era mâna dreaptă a boierului. Tanti Liza păstrează și acum câteva obiecte pe care i le-a dat Vasile Stroescu bunicului său în semn de mulțumire pentru slujba sa.

„El a fost un om tare bun, a dat la lume toate celea. Când deja nu mai era în putere a împărțit la fiecare gospodar câte șase hectare de pământ. A dat sute de hectare. Îi ajuta pe toți care nu aveau: îi chema la el și le dădea pământ sau vite. El nu a fost niciodată căsătorit. Bunelul mi-a spus că era bine pe timpul lui. I-a dat și bunelului mobilă. Noi am avut de toate- dar le-am dat când au intrat rușii peste noi. Și-au făcut „selisovet” și nu au aveau secretarii pe ce scrie și ne-au luat mobila din casă, cea mai frumoasă. Dar noi eram bucuroși să le-o dăm numai să ne lase în pace. Oricum ne-au ridicat.”

Întreaga sa viață, Vasile Stroescu a fost în slujba neamului și obișnuia să spună: „Eu îs cu totul la dispozițiunea Țării și Neamului Românesc, cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima și cu toată averea mea”. El a construit școli, spitale și biserici în toate provinciile românești, în special în Transilvania. Vasile Stroescu a oferit burse de studii copiilor de țărani, a editat cărți și ziare, povestește președinta Asociației Obșești care îi poartă numele lui Vasile Stroescu, Maria Andronache.

„El a încercat să construiască biserici școli și spitale în Basarabia, dar nu a reușit prea multe, pentru că el avea o condiție ca școlile și bisericile să fie în limba română, însă regimul țarist nu i-a permis. Atunci, Vasile Stroescu își îndreaptă toată filantropia spre Transilvania. Din fondurile lui, el a înălțat 96 de biserici, 125 de școli și a înființat 300 de biblioteci. A făcut enorm pentru cultura română. Fiind creștin-ortodox, a făcut o donație către biserica greco-catolică, pentru ca să poată supraviețui școlile cu predare în limba română și să nu fie maghiarizate. Vasile Stroescu ajută foarte mult la trezirea conștiinței naționale și spune că „țăranul nostru trebuie luminat”.”

Atunci când trimitea acești bani în Transilvania, Vasile Stroescu spunea: „carte și iar carte, școli și iară școli, biserici și iară biserici - prin ele ne vom ridica sufletul și vom fi stăpâni pe cunoștințe, bogății ce nu se pot fura și nu se pot gâtui”.

Vasile Stroescu a fost un promotor al reîntregirii neamului și a contribuit inclusiv financiar, pentru înfăptuirea Unirii, spune Maria Andronache, care merge an de an la București să-l comemoreze pe boier, supranumit și „Mecena Românilor”.

„Nu în zadar, în 1919 când s-a deschis prima ședință a Parlamentului României reîntregite, el a prezidat-o. El nu iubea luxul și voia mereu să rămână în anonimat. Bătrânii povestesc și acum că era un om săritor la nevoie. Vasile Stroescu când venea la Chișinău nu mergea de la gară până în oraș cu careta, dar cu tramvaiul, pentru că mai bine dă trei copeici, decât trei ruble, pe care ar putea să-i dea unui țăran.”

În primii ani după Unire, Vasile Stroescu a reprezentat în mod strălucit Basarabia în viața politică a Țării.

El s-a stins din viață la 81 de ani, în 1926. Guvernul român i-a organizat funeralii naționale, fiind înmormântat la cimitirul „Sfânta Vineri” din București, pe Aleea Teilor.