COMUNICAT Radio Chișinău cu privire la respingerea de către CMC a dreptului de utilizare a toponimicului Chișinău

  • 27 Mai 2022 08:41
COMUNICAT Radio Chișinău cu privire la respingerea de către CMC a dreptului de utilizare a toponimicului Chișinău

Referitor la situația creată în urma respingerii prin vot, de către Consiliul Municipal Chișinău a dreptului de utilizare a toponimicului Chișinău în denumirea postului de radio Radio Chișinău, administrația și angajații postului de radio își declară regretul și dezamăgirea profundă față de această decizie.

Radio Chișinău, parte componentă a Radio România, este un post a cărui emisie a fost inaugurată la data de 1 decembrie 2011, fiind succesorul de drept al primului post de radio regional al Radio România, deschis la Chișinău în 1939 - Radio Basarabia.

Radio Chișinău, pe tot parcursul celor zece ani de emisie, a fost un partener loial și onest al tuturor cetățenilor Republicii Moldova, precum și al autorităților centrale și locale, angrenate în procesul de modernizare al țării și de integrare a acesteia în Uniunea Europeană. 

SC Pajura Albă SRL - societatea ce operează frecvențele postului, în calitate de contribuabil, a plătit în decursul celor zece ani, absolut toate taxele datorate bugetului de stat și local, întocmai și la timp. Angajații societății au beneficiat de toate drepturile prevăzute de legile în vigoare, acestora fiindu-le create cele mai bune condiții pentru a-și desfășura activitatea, într-un mediu cât mai bun și mai prietenos cu putință.

Purtăm cel mai profund respect față de ascultătorii postului Radio Chișinău, pe care îi dorim informați, așa cum i-am obișnuit, doar cu știri reale și complete. Astfel, administrația societății, anterior postării acestui comunicat, a contactat autoritățile locale solicitând explicații și primirea din partea Consiliului Municipal Chișinău, a actului aministrativ final, act pe care nu l-am primit nici până în acest moment.

În spiritul onestității și al transprenței cu care ne-am obișnuit ascultătorii, vom posta pe site-ul nostru înregistrarea audio/video a ședinței publice a Consiliului Municial Chișinău.

Lipsa oricărei reacții din partea primăriei la solicitările noastre, ne dă încă speranța să credem că votul consilierilor municipali care au respins Proiectul de decizie rezidă din necunoașterea obiectului de activitate al unui post de radio și posibila confuzie între o societate care comercializează bunuri cu brandul Chișinău și o societate ce operează un post de radio ce difuzează informatii, cultură și divertisment. 

În acest sens așteptăm încrezători, dar fără a neglija nicio posibilitate legală de intervenție, o eventuală reconsiderare a poziției și votului Consiliului Municipal Chișinău.

Împărtășim dezamăgirea și frustrarea ascultătorilor noștri, care ne-au copleșit și emoționat în ultimele ore, cu mesajele lor de susținere și dorim să-i asigurăm că administrația societății noastre va depune toate eforturile și va întreprinde absolut toate măsurile legale ce se impun pentru salvgardarea acestui brand și a acestui post de radio iubit de ei. Indiferent de rezultatul demersurilor, indiferent de numele pe care îl vom purta în viitor, calitatea programelor noastre nu va avea de suferit, emisia postului nostru nu se va întrerupe, iar mesajele noastre vor fi aceleași și pe viitor. Cele ale unui post Radio România!

Dorim să mulțumim și pe această cale, asociațiilor și organizațiior de presă independente, televiziunilor, radiourilor și publicațiilor care s-au sesizat și au luat singura poziție posibilă și justă, cea de apărare a dreptului la informare a cetățenilor și a libertății presei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:79 %
Vint:0,51 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău