Compozitorul Gheorghe Mustea a lansat opera ”Ștefan cel Mare”
-
22 August 2019 15:25
Opera ”Ștefan cel Mare” de compozitorul Gheorghe Mustea, scrisă pe libretul scriitorului Constantin Cheianu a fost lansată miercuri, 21 august la Chișinău. Aceasta este cea de-a doua operă istorică semnată de compozitor, prima fiind opera ”Alexandru Lăpușneanu”, lansată în 1987, informează MOLDPRES.
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova, Paul Gamurari, a menționat că această lucrare muzicală de proporții este unica din patrimoniul național și universal care reflectă viața și măreția domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
”Este o operă istorică mult așteptată pentru teatrul liric, pentru că în ea se regăsește una din cele mai însemnate perioade ale marelui domnitor. Acțiunea operei reflectă bătălia de la Vaslui din 1475, în care Ștefan cel Mare a obținut o victorie zdrobitoare asupra oștilor turcești, după care a zidit o biserică, așa cum spunea legenda că obișnuia să o facă. Acest eveniment se află la baza operei ”Ștefan cel Mare””, a subliniat Paul Gamurari.
Potrivit profesorului universitar Ion Gagim, lansarea acestei opere nu este numai un eveniment cultural, ci unul spiritual, iar președintele Uniunii Muzicienilor din Moldova, Svetlana Bivol a constatat că această operă are o formă foarte bine definită și este o operă pătrunsă de melosul folcloric.
La rândul său, compozitorul Gheorghe Mustea a afirmat că a finalizat această operă încă în 2009, însă, din păcate, ea încă n-a fost montată pe scena teatrului nostru liric.
Gheorghe Mustea s-a născut pe 1 mai 1951 în satul Mândrești, raionul Telenești. A absolvit Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”, clasa de flaut a profesorului V. Rotaru (1970-1975), specialitatea compoziție în clasa prof. V. Zagorschi și dirijatul simfonic și de operă la prof. I. Alterman (1975-1980). În 1980, Gheorghe Mustea devine laureat al Concursului de compoziție din Moscova, prezentând Concertul pentru Orchestră nr. 1, iar în 1990 - laureat al Premiului de Stat pentru opera cu subiect istoric „A. Lăpușneanu”. Este Artist al Poporului, deținător al "Ordinului Republicii", profesor universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, al cărei rector a fost în anii 1999-2002.