Companiile farmaceutice se plâng pe licitațiile netransparente

  • 08 Februarie 2016 09:08
Companiile farmaceutice se plâng pe licitațiile netransparente

Pierderile de la fluctuațiile cursului valutar, licitațiile netransparente, costurile mari la înregistrarea medicamentelor sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă companiile farmaceutice.

Reprezentanții celor mai mari importatori de medicamente, depozite și rețele farmaceutice din țară au prezentat cele mai mari dificultați în activitate în cadrul unei întrevederi cu premierul Pavel Filip, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Guvern, reprezentanții companiilor farmaceutice au menționat că o altă problemă este numărul excesiv de autorizații și certificate pe care sunt nevoiți să le obțină pentru a-și desfășura activitatea. De asemenea, nerespectarea de către instituțiile spitalicești a licitațiilor netransparente constituie o problemă.

La rândul lui, Pavel Filip a spus că își dorește un dialog sincer și constructiv despre problemele cu care se confruntă agenții economici și cum ar putea fi înlăturate barierile de ordin birocratic, astfel ca cetățenii să fie asigurați cu medicamente de calitate și la prețuri accesibile. „Dacă sunt cazuri de presiuni, de estorcare a banilor din partea angajaților instituțiilor de stat abilitate cu funcții de reglementare în domeniul farmaceutic, sunt determinat să le eliminăm. Prin implementarea unor mecanisme inteligente de reglementare a acestui sector, se vor elimina posibilitățile de luare de mită”, a  menționat Pavel Filip.

Premierul a menționat că multe dintre aceste probleme i-au fost raportate și instituțiile statului urmează să le elimine pas cu pas.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău