Compania care administrează Aeroportul Chișinău a prezentat schița proiectului unui nou terminal

  • 24 Decembrie 2019 17:56
Compania care administrează Aeroportul Chișinău a prezentat schița proiectului unui nou terminal

Compania care administrează Aeroportul Internațional Chișinău a prezentat schița proiectului unui nou terminal, care va avea suprafața totală de 55 de mii de metri pătrați. Acesta ar urma să deservească anual 4,2 milioane de pasageri, cu posibilitatea de extindere până la 4,5 milioane de pasageri pe an, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al companiei se menționează că viitorul terminal al Aeroportului va avea cinci pasarele telescopice pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor. Sala Mare de „Sosiri” și „Plecări” a fost proiectată astfel încât să ofere perspectiva extinderii clădirii terminalului, fără să fie perturbat procesul operațional.

Atât în timpul procesului de construcție, cât și după darea în exploatare a noului terminal, funcționalitatea vechiului terminal nu va fi afectată.

Operațiunile și managementul Aeroportului Internațional Chișinău au fost transferate către Avia Invest în noiembrie 2013, în baza unui parteneriat public-privat. Compania concesionară s-a angajat să administreze aeroportul timp de 49 de ani și să investească în modernizarea lui 250 de milioane de euro.

Săptămâna a aceasta a devenit cunoscut faptul că NR Investments Ltd renunță la cumpărarea cotei de 95% din Avia Invest SRL. Ultima a informat ulterior într-un comunicat de presă că omul de afaceri din Federația Rusă, Andrei Goncearenko, este noul beneficiar al companiei „Komaksavia Airport Invest” Ltd, care deține 95% din „Avia-Invest”. Goncearenko este fost top-manager la Compania „Gazprom”, cu interese de afaceri în diferite domenii.

Autoritățile au anunțat că vor să elimine monopolul și că vor să edifice mai multe aeroporturi. În mai-iunie, se estimează că va deveni operațional Aeroportul Mărculești, iar în cazul aeroportului de la Bălți procedura (studiile de fezabilitate și selectarea partenerului privat) poate dura și doi-trei ani.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
21,24
Câțiva nori
Umiditate:56 %
Vint:3,6 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău