Comisia privind investigarea fraudei bancare trebuie să constate că Procuratura a tergiversat examinarea cauzei, opinie
-
02 Octombrie 2019 08:02
Comisia parlamentară privind investigarea fraudei bancare trebuie să constate că Procuratura Generală, în ultimii ani, a tergiversat examinarea cauzei ce ține de furtul miliardului. De asemenea, aceeași comisie ar trebui să stabilească și coparticiparea altor instituții ale statului la înfăptuirea acestei fraude.
Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, transmite IPN.
Expertul economic Veaceslav Ioniță a menționat că toate materialele care au fost incluse în raportul companiei Kroll sunt la Procuratură. În opinia lui, Procuratura ar trebui să facă o analiză asupra tuturor acțiunilor și inacțiunilor întreprinse până acum în cazul fraudei bancare. În opinia lui, Comisia parlamentară privind frauda bancară trebuie să constate că Procuratura Generală a tergiversat intenționat examinarea cauzei.
Avocatul Ion Crețu susține că Centrul Național Anticorupție a ridicat rulajele de la băncile fraudate încă de la începutul lunii decembrie 2014, după ce a fost acordată de Guvern garanția de stat. În plus, CNA putea urmări online toate tranzacțiile care se făceau în acea perioadă. „Pe data de 25-26 noiembrie sunt transferuri de 153 de milioane de euro, de 113 milioane de dolari și alte transferuri. În acele zile s-au transferat așa sume de bani. Adică, deja după ce a fost aprobată eliberarea garanției de stat”, a menționat apărătorul.
Și comentatorul politic Corneliu Ciurea consideră că față de Procuratură sunt pretenții foarte mari și această instituție deocamdată tace. În opinia lui, liderii Partidului Democrat, care au fost vocali, vor fi vizați de anchete și nu se poate exclude ridicarea imunității. „Noi nu știm ce se întâmplă acum la Procuratură și cum se instrumentează acum aceste anchete”, susține comentatorul.
Fosta deputată Stela Jantuan susține că scopul comisiei parlamentare special create trebuie să fie de a determina coparticiparea instituțiilor statului în această fraudă bancară. În opinia ei, furtul banilor din sistemul bancar nu s-a întâmplat doar în 2014, dar pentru ca acesta să se întâmple au fost făcute anumite schimbări legislative și normative și toate acestea s-au făcut sub paravanul cerințelor FMI și Acordului de Asociere RM-UE. „Au fost niște lucruri fără precedent când statul Republica Moldova, prin fosta guvernare, pur și simplu a jefuit propriii cetățeni. Toți cei care au participat, mai ales reprezentanții instituțiilor statului, trebuie să răspundă pentru acest lucru”, a afirmat Stela Jantuan.