Comisia Europeană lasă loc pentru unele proiectele de gaze naturale în planurile privind fondul de redresare
-
12 Februarie 2021 19:03
Fondul gigant de redresare al UE, care ar fi urmat să excludă proiectele care favorizau schimbările climatice sau afectau mediul, ar putea în unele condiții să fie folosit pentru investiții într-un combustibil fosil, și anume gazul, a anunțat vineri Comisia Europeană, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Mecanismul de redresare și reziliență al UE, în valoare de 672,5 miliarde de euro, a primit vineri ultima aprobare, prin parafarea documentului de către președintele Parlamentului European, David Sassoli, și premierul portughez, Antonio Costa, a cărui țară deține președinția rotativă a Consiliului UE. O mare parte din bani - 312,5 miliarde de euro - va fi acordată sub formă de granturi pentru investiții și reforme în cele 27 de state membre ale blocului comunitar. Pentru a accesa banii, guvernele trebuie să înainteze proiectele de cheltuieli până la 30 aprilie. Restul banilor pot fi acordați ca împrumuturi.
Bruxelles-ul vrea ca banii să fie folosiți și pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, în condițiile în care UE urmărește să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Comisia Europeană vrea ca țările să aloce din cota lor cel puțin 37% pentru proiecte de mediu, iar cheltuielile "nu trebuie să afecteze" mediul și obiectivele climatice.
Unele state UE, cum ar fi Germania și Polonia, intenționează să folosească gazele naturale, care contribuie la încălzirea globală, ca "o punte" pentru a-și reduce dependența de cărbune.
Conform indicațiilor publicate de Comisia Europeană, planurile statelor membre nu trebuie să afecteze semnificativ eforturile de a limita schimbările climatice, de adaptare la impactul schimbărilor climatice, de a proteja resursele marine, de a reduce poluarea, de a ocroti natura și de a promova "economia circulară", cu mai puține deșeuri și mai multă reciclare.
Investițiile în energie sau generarea căldurii din combustibili fosili și infrastructura aferentă ar trebui în general să nu fie eligibile pentru fondurile de redresare. Totuși, "excepțiile limitate" pot fi făcute pentru proiectele de gaze naturale, "de la caz la caz", apreciază CE, indicând spre țările care folosesc gazele pentru reducerea rapidă a emisiilor înlocuind cărbunele sau petrolul.
Sursa:Agerpres