Comisia Europeană a aprobat un plan de relansare economică de 600 de milioane de euro pentru R.Moldova

  • 02 Iunie 2021 13:55
Comisia Europeană a aprobat un plan de relansare economică de 600 de milioane de euro pentru R.Moldova

Un plan de relansare economică de 600 de milioane de euro a fost aprobat de Comisia Europeană pentru Republica Moldova.

Banii sunt destinați pentru a fi folosiți în următorii trei ani, anunță europarlamentarul român Sigfried Mureșan, care este și președinte al Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova, într-un declarație remisă presei.

Banii vor merge, în primul rând, în conectivitate, adică investiții în infrastructura rutieră, digitală, energetică, apoi în competitivitatea economică și sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, dar și în reformele pe care le așteaptă cetățenii Republicii Moldova în administrația publică, domeniul bugetar, justiție și combaterea corupției.

Siegfried Mureșan mai spune că Republica Moldova beneficiază de un plan de relansare economică la fel cum beneficiază toate țările membre ale Uniunii Europene. De asemenea, acesta subliniază că este singurul astfel de pachet economic acordat de Uniunea Europeană unei țări din Vecinătatea estică.

Totodată, eurodeputatul român subliniază că „Planul de relansare economică pentru Republica Moldova nu ar fi fost posibil fără colaborarea extrem de strânsă dintre președinta Maia Sandu și instituțiile Uniunii Europene”.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău