Comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, vine la Chișinău de Ziua Europei

  • 28 Aprilie 2024 12:10
Comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, vine la Chișinău de Ziua Europei

Pe 9 mai, de Ziua Europei, Comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, va efectua o vizită la Chișinău, informează MOLDPRES.

Potrivit Delegației Uniunii Europene la Chișinău, oficialul european va susține un discurs alături de șefa statului Maia Sandu, în deschiderea evenimentului dedicat Zilei Europei.

Johannes Hahn efectuează vizita la invitația președintei Maia Sandu.

În acest an, Ziua Europei are genericul „Libertate, Pace, Prosperitate – Europa ești tu!”. Tradiționalul Orășel European va fi inaugurat la Chișinău pe 9 mai și la Bălți pe 19 mai.

Activitățile dedicate Zilei Europei vor avea loc pe tot parcursul lunii mai și vor evidenția valorile și cultura europeană, precum și asistența oferită de UE și statele membre, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova. Agenda evenimentelor poate fi văzută aici.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
18,2
Cer acoperit de nori
Umiditate:68 %
Vint:2,24 m/s
Sun
22
Mon
26
Tue
22
Wed
21
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău