Comandantul armatei israeliene: „Suntem la porțile orașului Gaza”
-
02 Noiembrie 2023 18:38
Tancurile și trupele israeliene au întâmpinat o rezistență acerbă din partea militanților Hamas în timp ce încercau să avanseze spre orașul Gaza, relatează Sky News.
Luptătorii Hamas au folosit atacuri de tip „lovește și fugi” din rețeaua sa de tuneluri subterane, precum și tiruri de mortiere asupra forțelor israeliene, au raportat locuitorii.
„Suntem la porțile orașului Gaza”, a declarat aseară comandantul militar israelian, generalul de brigadă Itzik Cohen.
Teroriști Hamas și ai aliatului său, Jihadul Islamic, au fost văzuți ieșind din tuneluri pentru a trage asupra tancurilor, apoi dispărând înapoi în rețea, au declarat locuitorii și au arătat videoclipuri ale ambelor grupări.
„Forțele israeliene sunt încă în afara orașului, la periferie, iar asta înseamnă că rezistența este mai puternică decât se așteptau”, a declarat un locuitor al orașului care nu a dorit să fie numit.
Tancurile și buldozerele israeliene treceau peste dărâmături și dărâmau structuri, în loc să folosească drumurile obișnuite, au declarat locuitorii.
„Acesta este cu siguranță un teren care este mai puternic semănat decât în trecut cu câmpuri de mine și capcane”, a declarat generalul de brigadă Iddo Mizrahi, șeful inginerilor militari israelieni, pentru Radio Armata.
„Hamas a învățat și s-a pregătit bine”, a mai afirmat el.