Colonelul Chiril Moțpan: Întâlnirile cu veteranii ar trebuie să devină un element important al educației tinerelor generații

  • 11 Martie 2023 11:00
Colonelul Chiril Moțpan:  Întâlnirile cu veteranii ar trebuie să devină un element  important al educației tinerelor generații

Cetățenii au nevoie, mai mult ca oricând, de exemple eroice, iar astăzi, 11 martie, a avut loc o adevărată lecție de patriotism, a menționat colonelul de poliție, Chiril Moțpan, după întâlnirea cu elevii Școlii Profesionale nr. 3 din Chișinău, organizate, săptămâna aceasta, cu susținerea bibliotecii „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Evenimentul a fost consacrat împlinirii a 31 de ani de la începutul războiului de la Nistru din 1992, scrie Radio Chișinău.

Timpurile în care trăim sunt foarte dificile și copiii, tinerii, au nevoie de exemple eroice, de oameni care au trecut prin focul războiului, au rezistat și au pus preț în primul rând pe ceea ce înseamnă patrie, iubire de țară, viitor luminos. Din păcate, în ultimul timp se observă în societate o lipsă a acestor sentimente - iubire dezinteresată de țară. /.../ Și astăzi, în contextul acesta social, trebuie să spunem și despre aceste lucruri, pentru că nu am dori să se repete acele evenimente, acel dezastru care s-a produs în 1992, dar în contextul de azi, trebuie să fim pregătiți pentru orice evenimente”, a menționat Chiril Moțpan.

Totodată cetățenii de azi nu trebuie să uite că în 1992 în Transnistria a avut loc un război, declanșat de Federația Rusă, la care au participat tancurile rusești, ostașii armatei a 14-a, iar acordul de încetare a focului a fost semnat de către președintele Republicii Moldova și președintele Federației Ruse, a amintit Chiril Moțpan.

La rândul său, colonelul de poliție și de justiție în rezervă, Gheorghe Slutu,  consideră că e nevoie de mai multă literatură, informație despre  evenimentele din 1992:

„În opinia mea, este prea puțină literatură - nu doar didactică, pentru copii, dar și de cea adresată tuturor cetățenilor, despre ceea ce s-a întâmplat acolo. Prin acțiunile noastre vrem să le lămurim oamenilor că acesta a fost un război și nu un conflict între două maluri ale Nistrului. Trebuie să întreprindem toate măsurile ca să nu admitem repetarea acelor evenimente care au avut loc în 1992”,  a opinat Gheorghe Slutu.

Războiul de la Nistru din 1992 a început la 2 martie și s-a încheiat la 21 iulie același an, printr-un armistițiu semnat de către președintele de atunci al R.Moldova, Mircea Snegur, și fostul președinte al Federației Ruse, Boris Elțin.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:4,12 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău