Cod galben de ninsoare și viscol, în 14 județe din România
-
06 Octombrie 2017 13:22
Administrația Națională de Meteorologie din România a emis, vineri, o atenționare Cod portocaliu de ploi și vânt, valabilă de sâmbătă dimineață în 17 județe și Municipiul București, respectiv o atenționare Cod galben de precipitații, lapoviță și ninsoare în zona montană, pentru 14 județe.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 octombrie, ora 9:00 — 8 octombrie, ora 15:00, va fi în vigoare atenționarea Cod Portocaliu de vremea rea în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov, Constanța, Tulcea, Galați, Vrancea și Municipiul București. În aceste zone, ploile vor fi temporar abundente și se vor cumula cantități de apă importante, în general între 40 și 60 l/mp, iar pe arii restrânse peste 80 — 90 l/mp.
De asemenea, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși local 60 km/h, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (7 octombrie), în Dobrogea vântul va sufla tare, cu peste 80 — 90 km/h.
Pe de altă parte, în același interval, în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la peste 1.600 de metri altitudine, ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă și, mai ales pe creste, va fi viscol.
Totodată, în perioada 7 octombrie, ora 3:00 — 8 octombrie, ora 21:00, în Oltenia, vestul Munteniei, apoi și în sudul Transilvaniei și în centrul Moldovei, va fi Cod galben de ploi. Pe arii extinse, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp, iar local se vor cumula 40 — 50 l/mp. Vântul se va intensifica temporar cu viteze de 50 — 60 km/h. În zonele montane precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăși 70 km/h, mai ales pe creste.
Sursa: Agerpres