CNA și PA efectuează percheziții într-un dosar de corupție în sistemul educației: Nouă persoane sunt investigate
-
06 Noiembrie 2025 11:05
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), împreună cu Procuratura Anticorupție (PA), efectuează percheziții într-un dosar penal privind coruperea pasivă și abuzul de serviciu în cadrul instituțiilor de învățământ din municipiul Chișinău.
Nouă persoane sunt vizate în cadrul anchetei, printre care un șef de direcție al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), doi directori ai unor școli și licee, un conducător de instituție preșcolară și mai mulți agenți economici.
Potrivit probelor acumulate, persoanele cu funcții publice ar fi pus în aplicare, împreună cu agenți economici, o schemă de trucare a achizițiilor publice în instituțiile de învățământ preșcolar și școlar. Funcționarii sunt bănuiți că ar fi pretins și primit comisioane între 10% și 15% din valoarea contractelor atribuite pentru lucrări și servicii.
Potrivit comunicatului CNA investigațiile au arătat că, pentru a evita procedurile legale de licitație, lucrările erau divizate artificial în mai multe contracte, încheiate prin achiziții de valoare mică sau negocieri directe cu operatori economici favorizați.
În prezent, CNA și PA desfășoară acțiuni de urmărire penală la domiciliile și birourile persoanelor vizate, precum și la sediile agenților economici implicați. În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, suporturi electronice, acte contabile și sume de bani, ale căror proveniență urmează a fi stabilită.
Autoritățile declară că urmărirea penală continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor și a întregului lanț infracțional. Orice persoană este considerată nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.

