CNA: 15 rețineri și sechestre de 8,4 milioane de lei în cauze ce vizează corupția electorală, în doar o săptămână

  • 15 Septembrie 11:52
CNA: 15 rețineri și sechestre de 8,4 milioane de lei în cauze ce vizează corupția electorală, în doar o săptămână

Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță că a desfășurat în ultima săptămână zeci de acțiuni la nivel național, în cadrul mai multor cauze penale ce vizează corupția politică, spălarea banilor și finanțarea ilegală a partidelor. Astfel, 15 persoane au fost reținute, iar bunuri în valoare de peste 8,4 milioane de lei au fost puse sub sechestru, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, printre cele mai importante investigații se numără o cauză complexă privind finanțarea ilegală a partidelor politice și coruperea alegătorilor, în care au fost efectuate 60 de acțiuni de urmărire penală.

Tot în această perioadă, doi viceprimari din municipiul Comrat au fost cercetați pentru abuz de serviciu, unul dintre aceștia fiind plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. În paralel, în raionul Călărași, ofițerii anticorupție au investigat cazuri de corupere a alegătorilor.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 3 milioane de lei, incluzând: vehicule, terenuri, construcții și conturi bancare. Alte sechestre, în valoare de 5,4 milioane de lei, au fost confirmate de instanțe, iar un cont cripto în valoare de aproximativ 135.000 de dolari SUA a fost înghețat.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
19,4
Nori împrăștiați
Umiditate:56 %
Vint:2,57 m/s
Tue
18
Wed
18
Thu
15
Fri
18
Sat
19
Arhivă Radio Chișinău