CM 2018 | A plătit cu postul pentru mesajul „Slavă Ucrainei”. „Nu vreau să fiu o povară pentru națională”

  • 11 Iulie 2018 09:35
CM 2018 | A plătit cu postul pentru mesajul „Slavă Ucrainei”. „Nu vreau să fiu o povară pentru națională”

Scandalul iscat după sfertul de finală Rusia - Croația a făcut prima victimă. Presa croată anunță că Ognjen Vukojevic a plătit cu postul declarația pro-Ucraina făcută la finalul meciului câștigat de naționala lui Zlatko Dalic contra Rusiei. De asemenea, Vukojevic a fost amendat cu peste 15.000 de dolari

Într-un scurt video în care apare alături de fundașul Domagoj Vida, Ognjen Vukojevic, fost jucător și actual scouter al lui Dinamo Kiev, a dedicat victoria ucrainenilor. Vida a strigat "Glorie Ucrainei!", care reprezintă numele unui cântec al armatei ucrainene și al naționaliștilor care se opun cererilor teritoriale ale Rusiei. "Această victorie este pentru Dinamo și pentru Ucraina", a completat Vukojevic, potrivit digisport.ro.

Imaginile au fost difuzate la TV în Rusia și, evident, nu au fost bine primite de public. Reacțiile l-au determinat pe fundașul croat să explice că totul s-a dorit a fi doar o glumă. Vida a scăpat până la urmă de suspendare, după o anchetă a celor de la FIFA, dar Vukojevic a fost demis de Federația Croată.

"Înțeleg și respect decizia Federației. Nu vreau să fiu o povară pentru națională înaintea unui astfel de meci. În declarațiile mele nu erau conotații politice. Vreau să mulțumesc clubului meu, Dinamo Kiev, pentru că mi-a permis să fiu aici. Înțeleg că aceste afirmații pot fi interpretate diferit. Îmi pare rău și le cer scuze rușilor", a declarat Ognjen Vukojevic.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău