Cleptocrația lui Putin. Cine sunt oligarhii ruși care își văd viețile date peste cap și averile topindu-se sub sancțiunile occidentale

  • 04 Martie 2022 09:36
Cleptocrația lui Putin. Cine sunt oligarhii ruși care își văd viețile date peste cap și averile topindu-se sub sancțiunile occidentale

Oligarhii Rusiei, mulți dintre ei creați chiar de regimul lui Putin, par tentați să întoarcă armele, dar nu pentru că ar fi mânați de vreun sentiment umanitar față de victimele invaziei declanșate în Ucraina, ci pentru că începe să îi doară foarte rău financiar. De la o viață plină de lux orbitor, au ajuns in câteva zile ținte ale restricțiilor, cu activele înghețate și cu averile înjumătățite.

După ce UE a stabilit săptămâna trecută cine sunt oligarhii vizați de sancțiuni, Washingtonul a anunțat joi o împrospătare a propriei „liste negre” cu miliardari ruși, iar Londra a decis să ia măsuri împotriva a doi dintre cei mai bogați ruși cu afaceri în Regatul Unit, scrie digi24.ro.

Astfel, aproape 20 de magnati ruși sunt vizați de sancțiunile Occidentului. Sunt oameni-cheie pentru sistemul lui Vladimir Putin. Ei reprezintă pilonii principali prin care Kremlinul a controlat domenii importante din economie. 

De altfel, la doar câteva ore după ce Rusia a început invadarea Ucrainei, președintele Vladimir Putin a convocat la Kremlin 37 dintre cei mai importanți oameni de afaceri ai țării, inclusiv 12 oligarhi. Doi dintre miliardari, Mihail Guțeriev și Suleiman Kerimov, se aflau deja sub sancțiuni.

Scopul întâlnirii a fost să îi informeze despre rațiunea din spatele atacului și să le declare că Rusia este pregătită să înfrunte sancțiunile economice. Însă multe voci au comentat că momentul a  fost doar unul de imagine, pentru că oamenii de afaceri nu au putut spune nimic și au rămas extrem de frustrați știind probabil ce va urma. 

După această întâlnire, cinci miliardari ruși care nu au fost niciodată sancționați până acum au fost vizați de restricțiile Vestului. Au fost impuse interdicții de călătorie, înghețarea activelor, iar iahturile și avioanele private ale miliardarilor ruși au început să fie urmărite pentru a fi confiscate. 

Ce afaceri și averi au oligarhii lui Putin

Lista oligarhilor sancționați a fost astfel mărită, în condițiile în care 11 dintre ei figurau deja pe „lista neagră” după invazia Crimeei în 2014.

Mihail Fridman deține Alfa Bank, cea mai mare bancă cu capital privat din Rusia. Este însă o bancă fără nicio legătură cu cea prezentă pe piața românească sub același nume (Alpha Bank), care are un acționariat grecesc. Afacerile europene ale lui Fridman sunt reunite sub holdingul LetterOne, unde oligarhul a pierdut controlul, ca urmare a sancțiunilor. Fridman își petrece cea mai mare parte a timpului în Regatul Unit, unde are o proprietate de 90 de milioane de dolari. În acest moment există un risc major de sechestru.

Un alt miliardar rus sanctionat este Piotr Aven, coproprietar Alfa Bank și LetterOne împreună cu Fridman și cu Gherman Han, care nu a fost sancționat. Deține mai multe case în Europa. Averea sa era estimata la 4,8 miliarde de dolari.

Alișer Usmanov este și el sancționat. Are o avere estimată la 14,3 miliarde de dolari. Oligarhul o participație importantă în gigantul de minereu de fier și oțel Metalloinvest. De asemenea, are o participație la compania producătoare de electronice Xiaomi și deține active imobiliare extinse în Occident. Și-a vândut cel mai faimos activ din Occident, un pachet de 30 la sută din echipa engleză de fotbal Arsenal, în 2018 pentru aproape 700 de milioane de dolari în numerar.

Aleksei Mordașov, considerat cel mai bogat om al Rusiei, se află și el pe lista celor sanctionați de UE. Mordașov are investiții atât în gigantul de turism TUI, cât și în Rossia Bank, „banca personală” a înalților oficiali ruși. Este cunoscut drept „baronul oțelului” prin controlul asupra Sevestral.

Aleksandr Ponomarenko este președintele Consiliului de Administrație al aeroportului Șeremetievo din Moscova, cel mai mare din Rusia. Ponomarenko a fost sancționat luni de UE, la o zi după ce blocul european și-a închis spațiul aerian companiilor aeriene ruse. Averea sa se ridica la 2,7 miliarde de dolari.

Ghennadi Timcenko este un aliat cheie al lui Putin. Timcenko a fost printre primii miliardari ruși sancționați de SUA în 2014 după ocuparea Crimeei de către Rusia. Acum a intrat și pe lista UE.  Timcenko deține participații la mai multe companii, inclusiv la producătorul de gaze Novatek și firma de petrochimie Sibur. El are, de asemenea, active  imobiliare extinse în Europa, inclusiv două hoteluri în Franța. Are o avere de aproximativ 16 miliarde de dolari.

Familia Rotenberg este si ea pe lista, cu nume precum Arkadi, Boris si Igor.

Arkadi Rotenberg, un vechi prieten cu Putin, a fost cândva partenerul de judo al președintelui rus. În 2021, Rotenberg a susținut că este proprietarul unui complex imens de clădiri de pe coasta Mării Negre, cunoscut sub numele de Palatul lui Putin.

Arkadi și Boris au fost loviți de sancțiunile SUA și au avut activele înghețate încă din 2014, în timp ce Igor a fost sancționat în 2018. Departamentul  Trezoreriei din SUA susține că Putin le-a acordat fraților Rotenberg miliarde de dolari prin contracte cu gigantul Gazprom și pentru olimpiada de iarnă de la Soci.

Suleiman Kerimov a făcut o carieră investind în companii aflate în dificultate din Rusia. A pierdut miliarde în criza din 2008, dar și-a revenit pariind pe ceea ce este acum cel mai mare producător de aur din Rusia, Polius.

Viktor Vekselberg este cunoscut drept „baronul aluminiului”. Este născut în Ucraina. A investit în compania petrolieră TNK-BP alături de mulți alți oligarhi. Actualul său activ principal este compania elvețiană Sulzera, intrată sub sancțiuni americane în 2018. Acele sancțiuni au avut un impact asupra lui Vekselberg: într-un interviu acordat Forbes Rusia în 2021, el a dezvăluit că nu poate accesa mai mult de 1,5 miliarde de dolari.

Iuri Kovalciuc este cunoscut drept „bancherul lui Putin”. Departamentul american al Trezoreriei l-a sancționat în 2014 după anexarea Crimeei, la fel și Uniunea Europeană. Cele mai mari active ale sale sunt participațiile sale în firma de asigurări SOGAZ și Rossia Bank.

Mihail Guțeriev este fondatorul și cel mai mare acționar al Safmar Group, un conglomerat cu interese în petrol, cărbune, imobiliare și retail. Cel mai mare investitor străin din Belarus, Guțeriev a fost sancționat de UE în iunie 2021 din cauza legăturilor sale cu dictatorul belarus Aleksandr Lukașenko.

Andrei Skoci este un mogul al oțelului și unul dintre cei doi miliardari care sunt membri ai Dumei, parlamentul Rusiei. Este sancționat de SUA de patru ani.

Leonid Simanovski este miliardar datorită participației sale la producătorul de gaze Novatek. Și el a fost sancționat de UE pe 23 februarie, fiind unul dintre membrii parlamentului rus care au votat pentru recunoașterea independenței republicilor autoproclamate din estul Ucrainei. Era însă deja pedepsit de Statele Unite. Averea sa este evaluată la 1,3 miliarde de dolari.

Oligarhii simt că se strânge lațul

11 dintre oligarhii ruși sancționați aveau, prin urmare, antecedente. Au fost sancționați de câțiva ani, însă până acum nu le-a fost dată viața peste cap în mod radical. În acest moment, însă, lumea este răvășită de imaginea războiului, iar perspectiva se schimbă, astfel că inclusiv acești membri ai cleptocrației ruse simt presiunea și încearcă să se pună la adăpost.

Oleg Deripaska este unul dintre miliardarii ruși sancționați de Departamentul de Trezorerie al SUA încă din aprilie 2018 din cauza acuzațiilor că ar spăla bani în numele lui Putin. Deripaska este acționar majoritar al Rusal, cel mai mare producător de aluminiu. A scăpat de impactul sancțiunilor prin mutarea sediului legal al companiei în regiunea administrativă specială a insulei Oktiabrski din Rusia, unul dintre cele două paradisuri fiscale rusești înființate de Putin la începutul acelui an.

Oleg Deripaska, unul dintre primii oligarhi care s-a declarat pentru pace, a avut un mesaj terifiant pentru Moscova, la o conferință de presă. A spus că în trei săptămâni se va vedea cu adevărat impactul sancțiunilor, pe care le consideră fără precedent. Deripaska susține că va urma o criză de trei ori mai severă decât cea din 1998, când Rusia a intrat în incapacitate de plată. Iar toate sancțiunile au creat deja o nouă Cortină de Fier, a mai spus unul dintre cei mai puternici oligarhi. Deripaska prevede că  Rusia își va număra partenerii pe degete la finalul acestor tensiuni.  

Însă niciunul dintre oligarhii care au vorbit, sub o formă sau alta împotriva războiului, nu au pronunțat deloc numele lui Putin legat de acest conflict. 

Și Roman Abramovici, oligarhul încă neprins în sancțiuni, simte că se strânge lațul și a decis să vândă clubul de fotbal Chelsea pe care îl are din 2003. Cere 3 miliarde de lire. Un magnat elvețian susține că a fost contactat pentru o eventuală preluare, dar crede că Abramovici vrea prea mult. Presa britanică susține că oligarhul rus s-ar pregăti să-și vândă și uriașa casă din Londra. Îi este teamă că brațul lung al sancțiunilor îl va ajunge și pe el. Există o presiune a opiniei publice care cere sancțiuni.

De altfel, guvernul britanic a anunțat joi sancționarea miliardarului rus născut în Uzbekistan Alișer Usmanov, deja marginalizat de clubul de fotbal Everton, și a fostului viceprim-ministru rus Igor Șuvalov.

„Sancționarea lui Usmanov și Șuvalov trimite un mesaj clar că vom lovi oligarhii și indivizii strâns asociați cu regimul lui Putin și cu războiul său barbar. Nu ne vom opri aici. Obiectivul nostru este să paralizăm economia rusă și să înfometăm mașina de război a lui Putin”, a declarat ministrul de externe britanic Liz Truss într-un comunicat citat de AFP.

Usmanov, în vârstă de 68 de ani, este clasat pe locul șase în lista Sunday Times din 2021 a celor mai bogați oameni din Marea Britanie. Miercuri, clubul de fotbal Everton din Premier League a suspendat contractele de sponsorizare cu mai multe companii în care Usmanov deținea acțiuni.

Igor Șuvalov a ocupat mai multe funcții în guvernul rus, inclusiv cea de prim viceprim-ministru, șef de cabinet al guvernului, și a lucrat de două ori ca asistent al lui Vladimir Putin. Din 2018, el prezidează consiliul de administrație al VEB, una dintre băncile supuse recent înghețarii totale a activelor.

Guvernul britanic impune celor doi, care se numără printre oligarhii cu cele mai puternice interese în Regatul Unit, o înghețare a averilor și interdicții de călătorie.

Odată cu Usmanov și Șuvalov, Marea Britanie a sancționat în total 13 oligarhi ruși și peste 220 de persoane și entități de la invadarea Ucrainei.

Pe lângă țintirea oligarhilor, guvernul a plasat marți pe lista de sancțiuni a Marii Britanii cea mai mare bancă din Rusia, gigantul de stat Sberbank și Fondul Suveran al Rusiei (RDIF).

Vânătoarea de averi

În Vest, a început vântoarea de active a oligarhilor. Administrația americană a format un grup de căutare care cuprinde agenți FBI și ai Fiscului pentru a le urmări averile. Are și un nume: Klepto-capture. Agenții vor căuta case, iahturi, avioane, orice poate fi pus sub sechestru. Miliardarii ruși din jurul lui Putin s-au grăbit deja să le ducă departe de mâna lungă a puterilor occidentale.

Autoritățile din Germania au blocat în port iahtul lui Alișer Uzmanov, care dintr-o omisiune sau dificultate, nu a plecat la timp. Avionul privat al lui Uzmanov, care e de fapt un gigantic A-340 a fost deja dus departe, în Uzbekistan.

Oliharhii s-au grăbit să-și ducă ambarcațiunile către juridicții care nu au acorduri cu Statele Unite. Maldivele și Seychelles sunt destinațiile căutate.

Înainte de invadarea Ucrainei, așa-numitul iaht al lui Putin pleca dintr-un șantier german, iar ultimele informații îl dădeau intrat într-un port din enclava Kaliningrad.

Super-iahtul „Clio” al lui  Oleg Deripaska a ajuns, miercuri, în Maldive,  potrivit serviciilor de localizare  MarineTraffic. Titanul, deținut de Aleksandr Abramov, co-fondator al companiei producătoare de oțel Evraz, a sosit pe 28 februarie.

Alte trei iahturi deținute de miliardari ruși au fost văzute, miercuri, în apele Insulelor Maldive, potrivit MarineTraffic. Printre acestea se numără „Nirvana”, care are o lungime de 88 de metri și este deținut de unul dintre cei mai bogați oameni ai Rusiei, Vladimir Potanin.  Cele mai multe dintre aceste nave au fost văzute ultima dată ancorate în porturile din Orientul Mijlociu, la începutul anului.

O încercare de fugă a fost însă dejucată în Franța. Iahtul lui Igor Secin, conducătorul Rosneft, a fost blocat de autoritățile franceze.  Vasul era în șantier pentru mentenanță, unde ar fi trebuit să stea până la începutul lunii aprilie. Autoritățile franceze au observat însă pregătiri de plecate în grabă și au impus sechestrul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:2,06 m/s
Wed
1
Thu
3
Fri
1
Sat
-0
Sun
-3
Arhivă Radio Chișinău