Clasament WTA | Simona Halep a revenit pe locul 2
-
13 Mai 2019 11:46
Clasamentul WTA a fost dat publicității luni. Lider este japoneza Naomi Osaka, 6.356 de puncte, iar Simona Halep, finalista de la Madrid, a revenit pe poziția secundă, cu 6.117 de puncte, informează Mediafax.
Cea care a învins-o pe Halep la Madrid, Kiki Bertens, a urcat de pe locul 7 pe locul 4, cu 5.115. Altfel, Mihaela Buzărnescu a ajuns pe 29, 1.580 de puncte, iar Sorana Cîrstea e a 93-a în lume, 659 de puncte.
Dar, Irina Begu a coborât 17 poziții și a ieșit din Top 100, fiind acum pe 113 (584 de puncte). Ana Bogdan este pe locul 131, a coborât patru locuri, Monica Niculescu a urcat pe 142, Irina Bara a ajuns pe 165, iar Alexandra Dulgheru este pe 184.