Clădirea Circului din Chișinău va fi reparată capital cu suportul UE
-
07 Mai 2021 16:23
Clădirea Circului din capitală va fi reparată capital prin intermediul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, informează MOLDPRES.
Procedura de reabilitare a arenei mari a Circului a demarat prin intermediul acestui program în anul 2019.
Potrivit sursei citate, etapa la care se află proiectul de reparație capitală a clădirii Circului și pașii imediat următori, care trebuie întreprinși în vederea începerii consolidării structurii edificiului și a rețelelor de sanitație și electricitate, au fost discutate astăzi în cadrul unei ședințe convocate de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa.
În cadrul ședinței s-a anunțat că, până în prezent, s-a realizat raportul expertizei tehnice a clădirii, a fost selectată compania străină pentru elaborarea proiectului de execuție a lucrărilor de reparație capitală și au fost identificate opțiunile de multifuncționalitate a arenei mari a circului, pentru a putea fi desfășurate și alte activități culturale și de agrement decât spectacole de circ.
Valoarea estimativă a lucrărilor de reparație capitală a clădirii Circului din Chișinău a fost estimată la peste 9 milioane de euro.
Edificiul Circului din Chișinău a fost inaugurat în anul 1981, având cea mai mare sală de spectacole din Republica Moldova în formă de amfiteatru, cu o capacitate de 1900 de locuri și arenă cu diametrul de 13 metri. Începând cu anul 2014, după o pauză de aproximativ 10 ani, Circul și-a reluat activitatea prin relansarea spectacolelor de circ și inaugurarea arenei mici.