Circulația pe drumurile naționale se desfășoară în condiții specifice sezonului rece. Ceață și precipitații slabe în unele regiuni

  • 25 Februarie 08:52
Circulația pe drumurile naționale se desfășoară în condiții specifice sezonului rece. Ceață și precipitații slabe în unele regiuni 


Sursa foto: Facebook/AND

Circulația se desfășoară în condiții bune, specifice sezonului rece, pe întreaga rețea națională de drumuri. În unele regiuni se înregistrează ceață și precipitații slabe.

Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor (AND), pentru prevenirea și combaterea lunecușului, în ultimele 12 ore au fost mobilizate 29 de utilaje speciale, fiind răspândite 142 tone de material antiderapant.

Intervențiile au avut loc pe traseele: M5, R1, R9, R12, R14, R15, R19, R34, G14, G27, G33, G46, G58, G125, în regiunile: Edineț, Ocnița, Soroca, Glodeni, Rîșcani, Florești, Drochia, Rezina, Strășeni, Călărași, Cahul și Leova.

Conform ultimelor datelor, Serviciul Operativ AND a gestionat 5 apeluri de la cetățeni și 4 sesizări prin intermediul Serviciului 112.

Reprezentanții administrației drumurilor anunță că lucrările de întreținere vor continua pe parcursul zilei, în funcție de necesitățile constatate în teren.

Autoritățile recomandă șoferilor să manifeste prudență sporită în trafic și să adapteze viteza la condițiile de drum, în contextul fenomenelor specifice sezonului rece.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
27,18
Cer senin
Umiditate:11 %
Vint:0,89 m/s
Sun
21
Mon
21
Tue
23
Wed
22
Thu
18
Arhivă Radio Chișinău