Circa 520 diplome de model neutru au fost apostilate de către autoritățile competente ale Republicii Moldova pe parcursul a aproape a cinci ani
-
12 Ianuarie 2023 15:37
518 diplome de model neutru au fost apostilate de către autoritățile competente ale Republicii Moldova pe parcursul a aproape a cinci ani, anunță Biroul Politici de reintegrare.
Restabilirea spațiului educațional unic în raioanele de est ale țării și oferirea perspectivelor pentru un viitor mai prosper tinerilor din regiune reprezintă o prioritate pentru autoritățile constituționale.
În acest sens, de la punerea în aplicare a Deciziei protocolare „Cu privire la aplicarea apostilei pe actele de studii din regiunea transnistreană” din 25 noiembrie 2017, pe durata a aproximativ 5 ani s-a asigurat implementarea mecanismului de apostilare a diplomelor de model neutru agreat, eliberate de către Universitatea „Taras Șevcenco” din or. Tiraspol, cu respectarea rigorilor prescrise de cadrul normativ național.
Astfel, în perioada 2018-2022 au fost apostilate 518 de diplome în format neutru, cu următoarele cele mai solicitate destinații: Italia (104), SUA (75), Bulgaria (56), Polonia (48), Israel (47), Franța (33), Austria (25), Marea Britanie (20) ș.a.
Statele-membre din Uniunea Europeană reprezintă principala destinație pentru continuarea studiilor (67,96%), urmată de SUA (14,48%), Israel (9,07%), Marea Britanie (3,86%) ș.a.m.d.