Cine sunt candidații la funcția de Avocat al Poporului care vor fi propuși Parlamentului
-
22 Septembrie 2021 17:41
Natalia Moloșag și Andrei Brighidin sunt cei doi candidați la funcția de Avocat al Poporului, care vor fi propuși plenului Parlamentului. Urmare a probei interviului din cadrul concursului organizat de Comisia specială pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului, aceștia au obținut cel mai mare punctaj.
Potrivit Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, candidatul, care va obține votul majorității deputaților aleși, va fi numit în funcția de Avocat al Poporului. În cazul în care niciun candidat nu va acumula un număr suficient de voturi, va fi anunțat un nou concurs.
Menționăm că 11 persoane au depus dosare la concursul de selectare a candidaților la funcția de Avocat al Poporului. Nouă dintre ele au fost admise la proba interviului. Candidatul la funcția de Avocat al Poporului trebuie să întrunească mai multe condiții, printre care vechimea în muncă de cel puțin zece ani și activitate notorie în domeniul apărării și promovării drepturilor omului. De asemenea, candidatul nu trebuie să aibă, în ultimii cinci ani, rezultate negative la testul de integritate profesională.
La data de 4 februarie 2021, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea privind încetarea mandatului Avocatului Poporului înainte de termen și a declarat vacantă funcția de Avocat al Poporului (Ombudsman).