Cinci persoane reținute, pseudo-manageri Forex, beneficiau de banii investiți de clienți
-
26 Octombrie 2018 15:37
Organele de drept au reținut cinci persoane, cetățeni ai Moldovei, Ucrainei și Israelului, care au constituit pe teritoriul Republicii Moldova o rețea de oficii care exercitau fictiv funcțiile de reprezentanți și pseudo-manageri ai unor companii de brokeri care activează pe piața Forex.
Potrivit agenției INFROTAG cu referire la un comunicat al Procuraturii Anticorupție, angajații companiilor, în număr de circa 150 persoane, activau din numele unei firme de transport cipriote, însă activitatea lor reală presupunea convingerea persoanelor din fostele țări CSI să investească bani prin intermediul platformei de tranzacționare Forex, din numele căreia însă nu erau împuterniciți să acționeze.
Pentru serviciile prestate, conducătorii rețelei beneficiau de un procent fix din banii investiți de clienți, iar pentru a deghiza natura și originea banilor, membrii grupului infracțional îi transportau în formă de cash din Ucraina sau îi transferau pe diverse carduri bancare, iar ulterior îi extrăgeau din bancomatele din Moldova.
Procurorii și ofițerii au mai constatat că angajații companiilor activau neoficial, unii aveau contracte de muncă fictive semnate cu societatea cipriotă, iar salariile se achitau în plicuri sau pe carduri bancare emise de instituții financiare străine, prejudiciind în acest sens bugetul de stat prin eschivarea de la plata impozitului salarial, a cărui mărime urmează a fi stabilită.
În urma descinderilor în oficiile pseudo-managerilor companiilor de brokeri, domiciliile și automobilele acestora, au fost ridicate mijloace bănești în valută, în valoare de aproximativ 500 mii lei, carduri bancare, dispozitive electronice de păstrare a informațiilor, rechizite bancare ale companiilor nerezidente, contracte, precum și diverse înscrisuri de ciornă relevante pentru cauza penală.