Christine Lagarde își menține estimările optimiste cu privire la creșterea economică în zona euro

  • 13 Ianuarie 2021 14:00
Christine Lagarde își menține estimările optimiste cu privire la creșterea economică în zona euro

Economia zonei euro ar urma să își revină în acest an, cu condiția ca restricțiile destinate combaterii pandemiei de coronavirus să fie ridicate până la finele lunii martie, iar vaccinurile să fie distribuite, a declarat miercuri președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Luna trecută, BCE prognoza că Produsul Intern Brut al zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 3,9% în acest an, după o contracție de 7,3% în 2020.

Însă înmulțirea cazurilor de infecție cu COVID-19, introducerea de noi restricții în țări precum Germania și Franța, precum și un debut lent al campaniilor de vaccinare, pun sub semnul întrebării scenariul de bază al BCE, la doar două săptâmâni de de la începutul anului 2021.

Miercuri, Christine Lagarde a spus că mizează în continuare pe avansul prognozat de BCE, adăugând însă că există unele condiții. "Cred că ultimele noastre prognoze din luna decembrie sunt în continuare foarte clar plauzibile", a declarat Christine Lagarde la o conferință organizată de Reuters Next. "Prognoza noastră este condiționată de ridicarea măsurilor de izolare până la finele primului trimestru", a spus Lagarde.

Președintele BCE a recunoscut că debutul campaniilor de vaccinare a fost unul dificil, adăugând că acesta este un risc care va fi urmărit de BCE. "Ceea ce ar fi un motiv de îngrijorare este dacă după finalul primului trimestru, statele membre ar avea nevoie în continuare de măsuri de izolare și dacă, de exemplu, programele de vaccinare ar fi încetinite", a adăugat Lagarde.

În schimb, economiștii din sectorul privat au început deja să își revizuiască prognozele de creștere pentru zona euro. De exemplu, economiștii de la Bank of America estimează în prezent că economia zonei euro va înregistra în acest an un avans de 2,9%, cu un punct procentual mai puțin decât estimau anterior.

Pentru a susține economia celor 19 state care au aderat la moneda euro, BCE a prelungit politica sa monetară ultra-relaxată până în 2022, însă în condițiile în care costul creditului este deja la un minim istoric, coborând chiar și în teritoriul negativ în unele țări, impactul stimulentelor BCE este unul limitat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău