Angela Brașoveanu: „Era absolut imposibil să nimerești la „Prichindel”, la „Ludmila” făceam o oră de coadă cu riscul ca atunci când ajungi în fața fetei severe de la tejghea să nu-ți ajungă ciocolata pe care o presoare pe înghețată, sau să nu fie înghețată, sau dulceața de vișine… Și chiar dacă prindeai un loc, pentru că niciodată nu aveai masa ta, trebuia să spionezi un loc, să–ți faci loc cu coatele - numai începeai să-ți mănânci înghețata, s-o savurezi, că cineva sufla greu de-asupra ta: „mănâncă mai repede și eliberează locul… Toate restaurantele erau pentru funcționari, pentru ștabi. Nu intrai pur și simplu, trebuia să ai niște relații, să știi pe cutărică, chiar dacă localul era gol puteai să nu intri, sau să fii servit peste două ore, să fii umilit cum se poate mai bine”…