China va permite cuplurilor să aibă trei copii, în loc de doi, după scăderea puternică a ratei natalității
-
31 Mai 2021 11:34
China va permite cuplurilor să aibă cel mult trei copii, nu doi, așa cum este politica strictă impusă în prezent de autoritățile chineze. Schimbarea a fost deja aprobată de președintele Xi Jinping, notează BBC, citat de Digi24.ro. Decizia vine în contextul în care rata natalității a înregistrat o scădere semnificativă în ultimii ani.
Ultimul recensământ a arătat că populația Chinei a crescut la cel mai lent ritm din ultimele decenii. Acest aspect a determinat Beijingul să ia măsuri și să elimine politica strictă potrivit căreia un cuplu nu putea avea mai mult de doi copii. Astfel, pentru a preveni un declin și mai mare al populației, fiecare familie va putea avea trei copii.
Recensământul Chinei, făcut public la începutul acestei luni, a arătat că aproximativ 12 milioane de copii s-au născut anul trecut, o scădere semnificativă față de cei 18 milioane din 2016.
China a avut în 2020 cea mai scăzută creștere a populației din toate timpurile
Creșterea populației chineze în ultimul deceniu a scăzut la cel mai mic nivel din rapoartele oficiale care datează din 1950. La finalul anilor 1970 a fost introdusă politica „un copil” de familie, încetinind astfel creșterea brusă a populației.
Rezultatele recensământului din 2020 arată că numărul populației din China continentală a crescut cu 5,38%, la 1,41 miliarde.
La recensământul din 2010, a fost observată o creștere de 5,84%, la 1,34 de miliarde de locuitori, iar la toate celelalte șase recensăminte oficiale, derulate din 1953, creșterea era de peste 10%. Noile cifre reprezintă faptul că obiectivul stabilit în 2016, ca populația să ajungă până în 2020 la 1,42 de miliarde, nu a fost atins.
În urmă cu cinci ani, China a înlocuit politica „un copil” de familie - inițial impusă pentru a opri explozia demografică la acel moment - cu o limită de doi copii pentru fiecare familie.
Organizația Națiunilor Unite a prezis că numărul oamenilor care trăiesc în China continentală va atinge un vârf în 2030 înainte să scadă.
Sursa: DIGI24