China testează un medicament anti-HIV ca tratament împotriva noului coronavirus, potrivit companiei AbbVie
-
27 Ianuarie 2020 10:10
China testează un medicament anti-HIV pentru a trata simptomele cauzate de noul tip de coronavirus, care se răspândește tot mai rapid în lume, au anunțat duminică reprezentanții companiei farmaceutice AbbVie, citați de Reuters.
Autoritățile chineze din domeniul sănătății au solicitat acel medicament pentru a ajuta astfel eforturile guvernului de la Beijing de a limita amploarea crizei, a declarat Adelle Infante, purtătoarea de cuvânt a companiei americane AbbVie, al cărei sediu se află în North Chicago, Illinois.
Medicamentul Aluvia, comercializat și sub denumirea Kaletra, este o combinație de lopinavir și ritonavir.
Într-un ghid de recomandări publicat joi, guvernul chinez afirmă că nu există deocamdată un medicament eficient împotriva noului tip de coronavirus, dar sugerează locuitorilor din zonele afectate să ia două pastile de lopinavir/ritonavir și să inhaleze o doză de alfa-interferon de două ori pe zi.
Autoritățile din domeniul sănătății din lumea întreagă depun eforturi uriașe pentru a preveni o pandemie, după ce peste 2.700 de persoane au fost infectate în China și 81 au murit după ce au contractat virusul, transmite AGERPRES.