China găzduiește specialiști din R. Moldova în multiple programe de instruire

  • 18 Noiembrie 2019 12:06
China găzduiește specialiști din R. Moldova în multiple programe de instruire

Anul acesta, 125 de moldoveni vor participa în China la cursuri de instruire cu privire la construcția și gestionarea zonei de comerț liber, practicarea medicinei tradiționale chineze și administrarea și comercializarea vinului. Potrivit ambasadorului Chinei în Republica Moldova, Zhang Yinghong, cu ajutorul acestei platforme de instruire, vor fi pregătite mai multe talente pentru dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova.

Pe de altă parte, vor fi consolidate schimburile bilaterale, aprofundând înțelegerea și prietenia reciprocă, oferind o bază solidă pentru promovarea relațiilor de prietenie și cooperare dintre cele două țări în diverse domenii, a notat diplomatul, citat de IPN.

„Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze și 27 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice chino-moldave. De-a lungul acestor 27 de ani, relațiile dintre cele două țări au menținut întotdeauna o dezvoltare sănătoasă și stabilă, bazată pe principiul de respect, egalitate și beneficii reciproce. Încrederea politică bilaterală a fost consolidată continuu, schimburile la toate nivelurile au devenit din ce în ce mai strânse, aprofundarea cooperării pragmatice și colaborării în afacerile internaționale și multilaterale au impulsionat dezvoltarea celor două state și au adus beneficii reale celor două popoare”, a declarat ambasadorul chinez în cadrul unei recepții.

Zhang Yinghong a menționat că, în ultimii ani, China a lucrat activ să acorde asistență externă în domeniul instruirii. Până anul trecut, peste 900 de cursanți moldoveni au plecat în China la cursuri de instruire care acoperă toate aspectele din domeniile economie, agricultură, construcții urbane, asistență medicală și îmbunătățirea capacității funcționarilor publici.

„Sper ca toți să folosească această oportunitate pentru a începe să acorde mai multă atenție și să înțeleagă mai bine China, să joace un rol activ pentru cooperarea întreprinderilor și direcțiilor relevante ale celor două țări și să contribuie la dezvoltarea prieteniei dintre popoarele noastre și pentru construirea unei Moldova mult mai prospere”, a declarat ambasadorul.

În discursul său, Chang Hexi, reprezentantul Centrului de instruire pentru funcționari oficiali al Ministerului de Comerț din China, a declarat că ajutorul extern al Chinei în domeniul instruirii, aderarea la conceptul de partajare a cunoștințelor de dezvoltare și promovarea dezvoltării comune, se concentrează pe consolidarea potențialului de dezvoltare și  pe promovarea cooperării pragmatice bilaterale.

Chang Hexi a subliniat că Republica Moldova este o țară importantă în cadrul inițiativei „O Centură, Un Drum”. Anul acesta, China va găzdui trei programe de formare bilaterală pentru Moldova.  „Doresc tuturor participanților o experiență plăcută în China. În 2020, China va susține în continuare conceptul de construire a comunității cu un destin comun și va desfășura mai multe interacțiuni și dialoguri cu Moldova în cadrul inițiativei „O Centură, Un Drum”. Astăzi, sper din suflet să continuăm să primim sprijinul din partea Ambasadei, a Guvernului Moldovei, precum și a fiecărui funcționar, să colaborăm la îmbunătățirea proiectelor noastre de instruire, pentru beneficiul celor două popoare, să contribuim la dezvoltarea țărilor noastre și să promovăm cooperarea pragmatică dintre cele două țări”, a mai spus oficialul, care este responsabil de implementarea ajutorului extern în domeniul instruirii din China.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău