China desfășoară din nou exerciții militare în patru mări
-
28 Septembrie 2020 16:19
China a început luni cinci exerciții militare simultane de-a lungul diferitelor părți ale coastei sale, fiind a doua oară în ultimele două luni când desfășoară astfel de manevre concurente pe fondul tensiunii regionale în creștere, relatează Reuters, preluat de Agerpres.
Două dintre exerciții se desfășoară lângă Insulele Paracel în disputata Mare a Chinei de Sud, unul în Marea Chinei de Est și altul mai la nord, în Marea Bohai, a anunțat Administrația Siguranței Maritime în notificări postate pe site-ul său.
În partea de sud a Mării Galbene, exerciții, inclusiv de tragere cu muniție de război, au loc de luni până miercuri.
Se interzice accesul tuturor navelor în zonă, a precizat Administrația Siguranței Maritime.
În încercarea de a instrui o forță militară pregătită pentru luptă, China desfășoară exerciții periodic, dar rareori au loc manevre multiple în același timp.
Luna trecută, China a anunțat patru exerciții separate, de la Marea Bohai spre Marea de Est și Marea Galbenă, coborând până la disputata Mare a Chinei de Sud, în ceea ce experții militari chinezi au calificat ca fiind o rară desfășurare de manevre.
Statele Unite au trimis avioane spion într-o zonă de excludere aeriană deasupra desfășurării exercițiilor militare chineze luna trecută.
Tensiunile au atins un nou nivel între China și Statele Unite în legătură cu o serie de probleme, de la Taiwan și pandemia de coronavirus și până la comerț și drepturile omului.
China a desfășurat de asemenea activități militare frecvente în apropierea Taiwanului, pe care îl consideră parte integrantă a teritoriului său.