Cetățenii români care vor să rămână în Regatul Unit mai au timp până la 30 iunie să solicite rezidența. Precizările ambasadorului român la Londra
-
03 Iunie 2021 16:28
Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Laura Popescu, atrage atenția asupra termenului limită – 30 iunie 2021 – pentru solicitarea rezidenței în Regatul Unit, în cadrul procedurii #EUSettlementScheme destinată cetățenilor europeni, relatează Agerpres.
Cetățenii români care au sosit pe teritoriul Regatului Unit până la data de 31 decembrie 2020 trebuie să solicite rezidența, asemeni tuturor cetățenilor europeni, până la data de 30 iunie 2021.
”Dacă v-ați hotărât să rămâneți în Regatul Unit și nu ați aplicat pentru obținerea statutului de rezident, vă rog să aplicați acum, pentru a vă proteja dreptul de trăi, lucra și studia aici”, se arată în mesajul pe care ambasadorul României la Londra l-a adresat într-o postare pe Facebook românilor care locuiesc în Regatul Unit.
Detalii despre procedura de înscriere EU Settlement Scheme destinată cetățenilor europeni și membrilor de familie ai acestora se găsesc pe pagina guvernului britanic la: https://www.gov.uk/settled-status-eu-citizens-families.
Până la sfârșitul lunii martie, 918.270 de cetățeni români au cerut un statut de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în cazul a 852.310 dintre ei cererea fiind aprobată, conform unei statistici publicate săptămâna trecută de Ministerul de Interne britanic.
Statutul de rezident permanent poate fi obținut de persoanele care au trăit în Regatul Unit cel puțin cinci ani. Cele care au trăit în această țară mai puțin de cinci ani pot primit statutul de rezident temporar, ce poate fi transformat în cel de rezident permanent odată ce solicitantul cumulează cei cinci ani de reședință în Regatul Unit.
Odată cu ieșirea Regatului Unit din UE, cetățenii europeni care doresc să lucreze în această țară trebuie să solicite o viză prin noul sistem de imigrare bazat pe puncte. Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că poate vorbi limba engleză la un nivel intermediar B1, are o ofertă de muncă la nivelul de calificare necesar de la un sponsor/angajator autorizat de Home Office și salariul minim anual oferit de către sponsor/angajator este de 26.500 lire sterline sau egal cu nivelul de salarizare relevant domeniului de activitate (dacă în domeniul de activitate salariul minim anual este mai mare de 26.500 lire sterline).
Noul sistem de imigrare pe bază de puncte nu se aplică turiștilor și nici cetățenilor europeni care au obținut sau urmează să obțină până la 30 iunie 2021 statutul de rezident permanent sau de rezident temporar.
Menționăm că o mare parte din cetățenii R.Moldova care se află în Marea Britanie dețin cetățenia României.