Cetățenii Republicii Moldova și cei ai Spaniei vor beneficia de dreptul de a-și converti permisul de conducere

  • 17 Ianuarie 2024 15:36
Cetățenii Republicii Moldova și cei ai Spaniei vor beneficia de dreptul de a-și converti permisul de conducere

Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului între Republica Moldova și Regatul Spaniei privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere, anunță Serviciul de presă al legislativului.

Acordul prevede că atât cetățenii Republicii Moldova, cât și cei ai Regatului Spaniei vor beneficia de dreptul de a-și converti permisul de conducere cu respectarea formalităților administrative stabilite de legislația celor două state.

Prin semnarea acestui Acord se urmărește simplificarea procedurii de conversiune a permiselor de conducere pentru deținătorii acestor documente, precum și facilitarea traficului rutier în cele două state.

De menționat că, în prezent, Republica Moldova are încheiate trei acorduri similare cu Republica Turcia, Republica Lituania și Republica Italia.

Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova sunt recunoscute în baza prevederilor Convenției de la Viena asupra circulației rutiere din 1968.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
24,62
Cer senin
Umiditate:67 %
Vint:1,68 m/s
Fri
24
Sat
20
Sun
18
Mon
20
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău