Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale

  • 15 Octombrie 12:55
Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat în Ucraina, precum și cetățenii ucraineni care și-au desfășurat activitatea în țara noastră, vor putea beneficia de drepturi sociale garantate, inclusiv pensii și alte prestații, pentru perioadele de muncă realizate în ambele state. Guvernul de la Chișinău a aprobat inițierea negocierilor în acest sens.

Astfel, persoanele vizate de Acord vor putea beneficia de pensii pentru limita de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de afecțiuni generale, pensii și indemnizații de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzată de boli profesionale și de pensii de urmaș.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat la ședința Guvernului că cel puțin 20 de mii de cetățeni vor beneficia în urma implementării acestui Acord.

Noi am purtat negocierile cu prietenii noștri din Ucraina. Urmează să finalizăm acest proces în scurt timp. Estimăm că cel puțin 20.000 de cetățeni noștri vor beneficia în urma implementării acestui acord”, a afirmat Alexei Buzu.

Ministrul a mai adăugat că pe parcursul ultimilor patru ani, au fost negociate acorduri care dublează numărul de cetățeni care vor beneficia de o protecție socială la nivel european.

Noi continuăm efortul de a asigura o protecție social cetățenilor noștri din diasporă sau care au fost în diasporă. Pe parcursul ultimilor patru ani am reușit să negociem și să semnăm acorduri care, de fapt, dublează numărul de cetățeni care vor beneficia de o protecție socială la nivel european, comparativ cu toți anii de până acum”, a menționat oficialul.

Până în prezent, Republica Moldova a semnat acorduri similare cu 20 de state, printre care Spania, Italia și Germania. Acestea oferă protecție socială cetățenilor moldoveni care au muncit peste hotare, asigurându-le accesul la pensii și alte beneficii sociale recunoscute reciproc. 

 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,24
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:2,06 m/s
Thu
10
Fri
10
Sat
10
Sun
7
Mon
5
Arhivă Radio Chișinău