Cerbul de Aur 2018 | Artiștii din Republica Moldova care vor concura pentru Marele Trofeu al Festivalului
-
12 August 2018 17:36
Cerbul de Aur își prezintă concurenții ediției 2018, după ce juriul a deliberat și a ales interpreții care vor intra în concurs pentru Marele Trofeu al Festivalului Internațional. Organizat de Televiziunea Română, Festivalul Internațional Cerbul de Aur va fi transmis în direct pe TVR 1 și TVR Moldova, în perioada 29 august – 2 septembrie.
Ca urmare a numărului mare de candidați înscriși, organizatorii au decis ca la secțiunea interpretare să poată intra în concurs un număr de 18 artiști, față de 15, cât era prevăzut inițial, transmite TVR Moldova.
După analiza materialelor transmise de cei peste 110 candidații înscriși în selecție, membrii juriului i-au ales pe cei 18 concurenți care vor urca pe scena de la Brașov.
Astfel, pentru ediția aniversară, juriul selecției a ales* pentru a urca pe scena prestigiosului Festival 18 interpreți din 14 state și din România. Aceștia sunt:
1. Inis Neziri (Albania)
2. Amaliya Margaryan (Armenia)
3. Kaye Olivier Fabian C (Belgia)
4. John Karayiannis (Cipru)
5. Kelly-Joyce Bale (Franța)
6. Ryan O’Shaughnessy (Irlanda)
7. Omer Netzer (Israel)
8. Damiano Borgi (Italia)
9. Tiziana Camelin (Italia)
10. Dinara Kairova (Kazakhstan)
11. Antonia Gigovska (Macedonia)
12. Karl William Lund (Marea Britanie)
13. Lidia Isac (Republica Moldova)
14. Dora Gaitanovici (România)
15. Ovidiu Anton (România)
16. Raluca Blejusca (România)
17. Sebastian Schmidt (San Marino)
18. Jorge Gonzalez (Spania).
Cei 18 artiști care vor intra în Concursul Cerbul de Aur au fost aleși de juriul selecției, format din Daniel Jinga – dirijor și compozitor, Liana Stanciu Georgescu – jurnalist de specialitate radio și tv, Felix Crainicu – realizator Radio România Actualități, Andrei Tudor – compozitor, Andreea Archip – jurnalist, Gabriel Scîrlet – regizor muzical TVR și Smaranda Vornicu Shalit – directorul Festivalului.
Următoarea etapă pentru cei 18 concurenți este alegerea piesei din repertoriul românesc pe care o vor interpreta pe scena de la Brașov, din lista pusă la dispoziție de organizatori pe site-ul cerbuldeaur.ro, la secțiunea dedicată.
Concursul Festivalului va debuta joi, 30 august, urmând ca, pe 1 septembrie, să aflăm numele laureaților ediției din acest an.
Pe lângă Marele Trofeu, în valoare de 25 de mii de euro, la această ediție aniversară, concurenții pot câștiga alte opt premii:
Ø Premiul I
Ø Premiul al II-lea
Ø Premiul al III-lea
Ø Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese românești
Ø Premiul Brașovului
Ø Premiul Publicului
Ø Premiul Presei Festivalului
Ø Premiul Societăților Publice de Radio și de Televiziune.
Festivalul Internațional Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piața Sfatului din Brașov. La 50 de ani de la prima ediție, Cerbul de Aur 2018 va avea o desfășurare de gală, cu numeroase premii, a căror valoare totală este de 65 de mii de euro. Dedicat Centenarului României și semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului și evenimente adiacente.
Festivalul se va încheia cu show-ul România Centenar, un spectacol ce va reuni muzica populară tradițională românească și prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.
Evenimentul va fi transmis în direct și în exclusivitate de Televiziunea Română.
Despre Festivalul Internațional Cerbul de Aur:
Festivalul Internațional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 și a avut 17 ediții, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internațional de muzicã organizat în România și, în mod tradițional, la Brașov.
De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariții sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow și mulți alții.
Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci și unul național, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori și telespectatori din întreaga țară.
TVR MOLDOVA este coproducătorul evenimentului.