Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală al USMF „Nicolae Testemițanu” a marcat 10 ani de la fondare
-
24 Octombrie 2023 12:03
Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM) al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a celebrat 10 ani de la fondare printr-o sesiune aniversară cu genericul „Simulare-n instruire, siguranță-n acțiuni”, comunică MOLDPRES.
Evenimentul festiv a fost moderat de șeful centrului, Andrei Romancenco, care a salutat asistența și a exprimat recunoștință tuturor partenerilor – reprezentanți ai misiunilor diplomatice și organizațiilor internaționale, precum și administrației Universității pentru susținere în crearea și dezvoltarea Centrului.
Sesiunea a fost inaugurată de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, care a mulțumit tuturor partenerilor pentru contribuție în dezvoltarea acestei „perle" a Universității. „Acest centru este un model pentru regiunea Europei de Est, în special în instruirea privind acordarea ajutorului în urgențele medicale, mai ales în condițiile războiului din vecinătate. Este iminentă instruirea specializată a unor categorii de medici – specialitățile de primă linie și anume: traumatologi, reanimatologi, chirurgi. Suntem conștienți că fiecare trebuie să punem umărul să lărgim acest centru, deoarece medicina nu presupune doar contactul fizic cu pacientul, aici pot fi implementate și alte forme de instruire, cum ar fi telemedicina sau instruirea virtuală”, a punctat ministrul.
„Această aniversare este atât un prilej de mândrie pentru noi, precum și de reflecție asupra drumului pe care l-am parcurs și asupra angajamentului nostru continuu pentru educația medicală de calitate. CUSIM este un centru de simulare cu renume internațional, ce contribuie la formarea viitorilor medici și îmbunătățirea sistemului de sănătate din Moldova. Totodată, centrul a jucat un rol semnificativ în acreditarea universității noastre atât la nivel național, cât și internațional”, a constatat rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” Emil Ceban.
La rândul său, Adam Grodzicki, șeful adjunct pentru Cooperare în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat că UE a susținut construirea și renovarea acestui centru cu suma de 4,4 milioane de dolari, ce a fost direcționată pentru renovarea încăperilor și procurarea echipamentului. „Suntem fericiți să vedem că sprijinul nostru a ajutat cu adevărat CUSIM-ul la implementarea instrumentelor și tehnologiilor noi în vederea alinierii la standardele europene. Este un lucru cert că centrul este bine gestionat și resursele sunt bine utilizate în beneficiul Republicii Moldova, devenind o entitate inovativă nu doar la nivel național, ci și regional”, a opinat reprezentantul UE.
„Simularea în domeniul educației medicale a apărut ca un element revoluționar ce a oferit posibilitate studenților și cadrelor medicale să învețe, să practice și să-și perfecționeze competențele într-un mediu sigur și controlat. Ați creat un centru de excelență grație căruia studenții și-au fortificat nivelul de cunoștințe, iar standardele de asistență medicală în Republica Moldova s-au îmbunătățit”, a declarat Iuliana Garam, coordonator de programe privind finanțarea în sănătate la Biroul OMS în Republica Moldova.
În final, tuturor partenerilor care au contribuit la crearea și dezvoltarea CUSIM-ului le-au fost înmânate diplome de excelență. Cu diplome au fost apreciat și personalul centrului.