Centrala nucleară de la Cernobîl a pierdut întreaga alimentare electrică externă. Anunțul AIEA

  • 20 Ianuarie 15:39
Centrala nucleară de la Cernobîl a pierdut întreaga alimentare electrică externă. Anunțul AIEA

Centrala atomo-electrică de la Cernobîl, scena celei mai grave catastrofe nucleare civile din lume, a pierdut întreaga alimentare cu energie electrică externă, din afara amplasamentului, în urma acțiunilor militare intense de marți dimineață, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) într-o postare pe platforma X.

Organismul ONU a declarat că mai multe substații ucrainene vitale pentru siguranța nucleară au fost afectate de operațiunile militare, în timp ce liniile electrice către alte centrale nucleare ucrainene au fost, de asemenea, afectate, potrivit Reuters, citată de Digi24

Rusia a lansat marți dimineața un atac combinat cu drone și rachete asupra Ucrainei, întrerupând alimentarea cu energie electrică și căldură pentru mii de clădiri rezidențiale din Kiev, în condiții de temperaturi extrem de scăzute, au declarat oficiali ucraineni.

Cel puțin o parte din rachetele folosite în atacul de marți asupra Ucrainei au fost produse anul acesta, a declarat anterior președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o postare pe aplicația de mesagerie Telegram, în urma reuniuni de urgență cu responsabili din sectorul energetic.

Atacul aerian nocturn al Rusiei a lăsat fără căldură peste 5.600 de imobile rezidențiale din Kiev, adică aproape jumătate din capitala ucraineană, unde mercurul termometrelor a coborât la minus 14 grade Celsius, potrivit AFP, care citează autorități municipale. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
22,18
Cer senin
Umiditate:64 %
Vint:2,56 m/s
Tue
20
Wed
21
Thu
23
Fri
16
Sat
16
Arhivă Radio Chișinău