Cele șase persoane, reținute de CNA la Edineț și Dondușeni în dosare ce vizează mita la eliberarea permiselor de conducere, arestate pentru 30 de zile
-
13 Aprilie 2023 14:20
Judecătoria Bălți a admis demersurile procurorilor anticorupție cu privire la arestarea preventivă a celor șase persoane, reținute, pe data de 11 aprilie, la Edineț și Dondușeni. Învinuiții urmează să fie plasați în penitenciar pentru 30 de zile, anunță CNA.
Instituția amintește că, ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii din cadrul Oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție au documentat o schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere auto, în care sunt vizați angajați ai Agenției Servicii Publice și persoane intermediare.
Potrivit probatoriului administrat de CNA și procurori, începând cu luna august 2022 și până în prezent, șeful Secției Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Edineț, atât personal cât și în comun cu alți angajați din cadrul instituției, inclusiv prin intermediul tatălui său, ar fi pretins prin extorcare de la candidații la obținerea permiselor de conducere auto, care nu au susținut proba practică a examenului de calificare, mijloace bănești ce nu li se cuvin în sume ce variază de la 500 până la 1000 euro. Sumele erau percepute pentru favorizarea candidaților la examene, prin aplicarea calificativului „admis”, cu ulterioara eliberare a permisului de conducere.
În cadrul perchezițiilor din data de 11 aprilie, au fost ridicați 400 de euro, livrați sub controlul CNA, înscrisuri de ciornă cu date de identitate și numere de contact ale candidaților, copii ale buletinelor de identitate, 24 de mii de euro, 95 de mii de lei, telefoane mobile și tehnică de calcul.