Cele mai bune universități din România, în 2020: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Politehnica București sunt top 3 în clasament

  • 17 August 2021 14:12
Cele mai bune universități din România, în 2020: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Politehnica București sunt top 3 în clasament

Cele mai bune universități din România anului 2020 sunt Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București. Clasamentul Universităților din România 2020 publicat de Asociația Ad Astra a cercetătorilor români din țară și străinătate vine cu un top 3 neschimbat în ultimii 5 ani. Universitatea de Vest din Timișoara își menține poziția a 4-a, însă este devansată la scor de Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, care anul trecut era pe poziția 6, potrivit Edupedu.ro.

O surpriză vine de la Universitatea Transilvania din Brașov, care urcă 2 poziții până pe locul 7, devansând și anul acesta Academia de Studii Economice (ASE) din București. Universitatea Dunărea de Jos din Galați urcă de pe poziția 12, pe 10, notează sursa citată.

La coada clasamentului, se bat pe ultimul loc 10 universități: Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea din Oradea, Universitatea din Pitești, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și Universitatea Tehnică de Inginerie Civilă din București, potrivit clasamentului publicat de Ad Astra.

Clasamentul universităților din România 2020: 
PozițiaUniversitateaPunctaj
1Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca22
2Universitatea din București18
2Universitatea Politehnica din București18
3Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași13
4Universitatea de Vest din Timișoara12
5Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași11
6Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București10
6Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca10
7Universitatea Transilvania din Brașov8
8Academia de Studii Economice din București6
9Universitatea Politehnica din Timișoara4
9Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca4
9Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași4
10Universitatea Dunărea de Jos din Galați3
10Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș3
10Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca3
11Universitatea din Craiova2
11Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara2
12Universitatea Aurel Vlaicu din Arad1
12Universitatea din Oradea1
12Universitatea din Pitești1
12Universitatea Lucian Blaga din Sibiu1
12Universitatea Ovidius din Constanța1
12Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava1
12Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova1
12Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București1
12Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești1
12Universitatea Tehnică de Inginerie Civilă din București1

Notă: Universitățile românești care nu apar în tabel nu sunt incluse în niciunul din cele unsprezece (11) rankinguri internaționale ale universităților incluse în Metarankingul Universitar-2020. Pentru claritate, ordinea de prezentare a universităților care au același punctaj/aceeași poziție în clasament este stabilită în tabel în funcție de criteriul alfabetic combinat cu cel al tipului de universitate (ex. comprehensivă vs. de specialitate), precizează autorii studiului.

Metarankingul Universitar 2020 folosește metodologia propusă de membrii High Level Experts Group, numiți în 2016 de Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România pentru a elabora Metarankingul Universitar-2016, anunță Ad Astra. Clasamentul are la bază rankingurile internaționale ale universităților la data de 1 noiembrie 2020.

În România, există în 2020 97 de universități (din care 7 în lichidare): 54 de universități publice (incluzându-le pe cele militare) și 43 de universități private (din care 9 autorizate
provizoriu). “Scopul Metarankingului Universitar este să identifice care dintre aceste universități au o minimă vizibilitate internațională în rankingurile majore ale universităților (sunt prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și care este impactul lor relativ în aria academică internațională (prin punctajul obținut în metaranking)”, explică autorii.

Asociația cercetătorilor precizează că “în lume există mai multe rankinguri internaționale ale universităților. Pentru a avea o imagine comprehensivă a performanței academice a universităților românești, acestea trebuie integrate într-un metaranking, după modelul meta-analizelor, care combină datele științifice de la mai multe studii pentru a extrage concluzii mai robuste. Coroborarea prezenței unei universități în mai multe rankinguri asigură un diagnostic mai riguros, dincolo de prezența întâmplătoare într-un ranking (sau un număr redus de rankinguri)”.

Compară cu Clasamentul universităților din România 2019: 
UniversitateaPunctajPoziția
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca181
Universitatea din București152
Universitatea Politehnică din București133
Universitatea de Vest din Timișoara104
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași95
Univ. de Medicină și Farmacie Carol Davila din București95
Univ. de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj95
Univ. de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași86
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași67
Universitatea Politehnica din Timișoara58
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca58
Universitatea Transilvania din Brașov49
Academia de Studii Economice din București310
Univ. de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara310
Univ. de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca310
Universitatea din Craiova211
Universitatea din Oradea211
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu211
Universitatea Ovidius din Constanța211
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad112
Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova112
Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș112
Univ. de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București112
Universitatea din Petroșani112
Universitatea din Pitești112
Universitatea Dunărea de Jos din Galați112
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești112
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava112
Universitatea Tehnică de Inginerie Civilă din București112
Universitatea Valahia din Târgoviște112
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău