Cel mai vechi templu din lume, Göbekli Tepe, a fost construit după un plan geometric

  • 24 Mai 2020 19:00
Cel mai vechi templu din lume, Göbekli Tepe, a fost construit după un plan geometric

Vânători-culegători din Neolitic au construit cel mai vechi templu cunoscut din lume, Göbekli Tepe, respectând un foarte precis plan geometric, conform unor noi descoperiri publicate în numărul din luna mai al revistei Cambridge Archeological Journal, transmite duminică Live Science, preluat de Agerpres.

Acest sit din Neolitic se ridică peste o creastă stâncoasă din calcar din sud-estul Turciei. Coloanele în formă de "T" specifice complexului Göbekli Tepe, sunt acoperite cu reprezentări ale unor animale, simboluri abstracte și mâini umane. Acești stâlpi sunt aranjați în cercuri și ovaluri - fiecare structură este formată din două coloane mari, dispuse central, înconjurate de stâlpi mai mici, cu fața spre interior.

Templul Göbekli Tepe (care în limba turcă înseamnă Dealul Ulciorului)a fost construit în urmă cu 11 - 12 milenii, cu sute de ani mai devreme decât primele dovezi de sedentarizare a populațiilor de vânători-culegători prin practicarea agriculturii și îmblânzirea animalelor sălbatice. În consecință, majoritatea arheologilor sunt de părere că acest templu a fost construit de vânători-culegători.

Acest proiect impresionant, ridicat cu 6.000 de ani mai devreme decât mai cunoscutul ansamblu monolitic de la Stonehenge, "reprezintă în mod clar o deviație de la modul de viață specific vânătorilor-culegători", susține coordonatorul noului studiu, Avi Gopher, profesor la Departamentul de Arheologie și Civilizații Antice de la Universitatea din Tel Aviv.

Arheologul german Klaus Schmidt a descoperit acest sit - ce a părut a fi un vechi loc în care se derulau practici religioase - în 1994. Această descoperire a produs un veritabil seism în teoriile acceptate despre istoria veche, conform cărora practicarea religiei în formă organizată ar fi apărut abia după ce populațiile de vânători-culegători au început să practice agricultura, devenind sedentare.

Deocamdată au fost excavați doar o mică parte din megaliții care formau acest complex, iar conform examinărilor prin sonar, cel puțin alte 15 astfel de structuri circulare formate din coloane rămân ascunse sub pământ. Istoricii și arheologii nu cunosc foarte multe informații despre acest loc și despre cei care l-au construit.

Un mister important care încă persistă este legat de modul în care aceste structuri circulare au legătură unele cu altele. Erau toate parte ale aceluiași complex, fiind ridicate de la început, sau erau construite una câte una, folosite în ritualuri și apoi abandonate și ridicate altele?

Pentru a răspunde la această întrebare, Avi Gopher și studentul doctoral Gil Haklay, tot de la Universitatea din Tel Aviv, au folosit un algoritm computerizat pentru a analiza arhitectura acestui sit. Ei au măsurat distanțele dintre diferitele structuri circulare, dintre care cea mai mare are diametrul de 20 de metri.

Ei au descoperit că cele două coloane din centrul ansamblului sunt aliniate exact față de punctul de mijloc al structurilor circulare. Mai mult decât atât, atunci când au trasat o linie imaginară care conectează punctele centrale a trei dintre structurile circulare, au descoperit că formează un triunghi echilateral aproape perfect.

Această descoperire sugerează că aceste structuri au fost construite în mod planificat, fiind urmărită respectarea unui "model geometric", conform lui Gopher. Arheologii sunt de părere că populația de vânători-culegători a excavat și a transportat apoi rocile de calcar necesare construcției de la o carieră din apropiere.

"Construcția unei singure astfel de structuri reprezintă un proiect mare (pentru acea perioadă din istorie), însă proiectarea și construirea tuturor acestor structuri ne arată că acești oameni dispuneau de o forță de muncă colosală și de foarte multă energie", a declarat Avi Gopher pentru Live Science.

Deși cele trei structuri circulare au fost probabil concepute ca un singur proiect, tehnologia de datare nu poate demonstra dacă au fost construite în exact același timp sau poate la o distanță de câteva luni sau de câțiva ani, a mai explicat el.

"Complexitatea modelului architectural" a necesitat probabil desenarea schematică a planului sau a unei diagrame folosită apoi de constructori pentru a se coordona, ceea ce demonstrează că vânători-culegătorii din Neolitic înțelegeau cum să conceptualizeze și să folosească un plan de construcție complex pe care puteau să-l reproducă la orice scară, folosind probabil frânghii pentru a măsura distanțele exacte în care au ridicat fiecare dintre aceste coloane, conform autorilor.

Ideea că templul de la Göbekli Tepe a fost plănuit cu migală la scară mică și apoi construit respectându-se cu strictețe planurile implică faptul că societatea care l-a construit avea o ierarhie capabilă să inițieze astfel de proiecte și cunoștințele și forța de muncă necesare pentru a le duce la bun sfârșit.

Unii dintre megaliții de la Göbekli Tepe, ce ajung până la 5,5 metri înălțime și cântăresc în jur de 50 de tone, nu prezintă însemne și simboluri, în timp ce alții sunt acoperiți cu reprezentări abstracte ale unor animale - vulpi, lei, tauri, șerpi și insecte. Fiecare structură circulară pare să aibă un astfel de simbol zoomorf dominant, care se repetă de mai multe ori. Acest lucru poate însemna că diferite grupuri de vânători-culegători, fiecare cu propriul animal reprezentativ, își practicau credințele în structura specifică doar acelui grup. Despre vânători-culegători se crede că erau animiști - credeau că fiecare animal sau plantă are un spirit.

Însă cea mai mare dintre aceste structuri circulare, cea denumită "D", prezintă o mare varietate de reprezentări zoomorfe. În plus, pe cele două coloane centrale ale acestei structuri se află reprezentări ale unor "ființe" antropomorfe, conform studiului. Aceste două coloane în formă de "T", au linia orizontală pusă în vârf, pentru a reprezenta probabil capul, iar pe monolitul vertical ce reprezintă probabil trupul sunt sculptate mâinile, o centură și probabil o țesătură ce era purtată în jurul taliei, conform autorilor. După cum sugera și arheologul care a descoperit acest templu, Klaus Schmidt, această structură ar fi fost "specială" sau structura "principală" a întregului complex.

Noul studiu pare să confirme acest lucru: axa principală a triunghiului echilateral (mediana) după care sunt aranjate cele trei structuri circulare - o linie imaginară ce cade perpendicular pe linia dintre structura "B" și structura "C" - trece prin centrul structurii circulare "D".

Dacă unii istorici sunt de părere că schimbările din mediul natural i-a împins pe vânători-culegători să devină sedentari și să se apuce de agricultură, alți istorici sunt de părere că a fost mai degrabă o schimbare de conștiință. "A fost o perioadă foarte agitată și se întâmplau lucruri în mintea oamenilor", susține Avi Gopher. "Oamenii își schimbau ideologiile și relația cu natura, iar aceste schimbări le-a permis să ridice un sit așa cum este Göbekli Tepe și în cele din urmă să se apuce de agricultură", a mai adăugat arheologul israelian.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău