Cel mai mare și mai vechi copac din lume, aflat în pericol să fie mistuit de flăcări, a fost înfășurat în pături din aluminiu

  • 17 Septembrie 2021 13:00
Cel mai mare și mai vechi copac din lume, aflat în pericol să fie mistuit de flăcări, a fost înfășurat în pături din aluminiu

Două incendii devastatoare pornite în SUA acum o săptămână se apropie de Pădurea Gigantică din California, locul care găzduiește cel mai mare și mai vechi copac din lume, informează BBC.

Printre copacii sequoia din Pădurea Gigantică se află și Generalul Sherman, arborele cu cel mai mare volum al trunchiului din lume și o vechime estimată între 2.300 și 2.700 de ani, scrie digi24.ro.

Peste 350 de pompieri, alături de avioane și elicoptere, au fost mobilizați pentru a lupta cu incendiile Colony și Paradise. Pompierii au început să înfășoare trunchiurile copacilor în pături de aluminiu, în încercarea de a-i proteja de flăcări.

"Este o zonă foarte importantă pentru mulți oameni și se fac eforturi mari pentru protejarea ei", a declarat Rebecca Paterson, purtător de cuvânt al Sequoia and Kings Canyon National Parks.

Experții susțin că arborii sequoia sunt foarte rezistenți la foc și au evoluat în timp pentru a supraviețui flăcărilor.

Pornite de fulgere, incendiile Colony și Paradise s-au extins în ultima săptămână prin vegetația de la baza munților Sierra Nevada.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău