Cel mai mare fond suveran din lume a pierdut 21 de miliarde de dolari în 6 luni
-
19 August 2020 10:25
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, a pierdut peste 21 de miliarde de dolari în prima jumătate a acestui an, scrie DIGI2.ro.
Chiar dacă este cel mai mare fond din lume, cu active administrate de peste 1.100 miliarde de dolari, o pierdere de aproape 2% nu este de neglijat. Un șoc important a venit din investițiile imobiliare, care reprezintă o parte mică din portofoliu, dar care a avut totuși un impact serios. Portofoliul fondului a avut în primul semestru un randament negativ de 3,4%, potrivit sursei citate.
Fondul Norvegiei are 67% din active investite în acțiuni. Este activ și pe bursa românească. E o enitate cu participații la 9.200 de companii din întreaga lume, controlând 1,5% din toate acțiunile listate la nivel mondial.
Circa 30% din bani sunt duși în instrumente cu venit fix, de genul obligațiuni, cele mai sigure plasamente. Iar 3% sunt investiți în imobiliare.
În 2019, fondul suveran de investiții al Norvegiei a avut un randament al investițiilor de 19,9%, ceea ce i-a permis să realizeze câștiguri record de 180,5 miliarde de dolari.
Dacă fondul s-ar lichida astăzi și banii ar fi distribuiti către cetățeni, pentru că reprezintă fonduri publice, atunci fiecare norvegian ar primi peste 210.000 de dolari. Inclusiv copii.
Fondul a fost constituit pentru diversificarea economiei, având la bază încasările din petrol. Însă, bine administrat și doar pentru profitabilitate, a ajuns la aceste dimensiuni uriașe. Depășește cu mult fondurile suverane din zona arabă, cele făcute tot pe baza petrolului, dar unde banii din țiței sunt folosiți și pentru subvenții. În zona respectivă cel mai mare fond este cel din Abu Dhabi, evaluat în jurul a 700 de miliarde de dolari.