Cel mai mare dinozaur descoperit în Australia aparține unei noi specii

  • 08 Iunie 2021 11:37
Cel mai mare dinozaur descoperit în Australia aparține unei noi specii

Un dinozaur ale cărui rămășițe fosilizate au fost descoperite în 2006 în Australia, unul dintre cele mai mari animale care au trăit vreodată pe Pământ, a fost identificat oficial drept specimen al unei noi specii, care a fost denumită Australotitan cooperensis, informează AFP, citat de AGERPRES.

Acest dinozaur aparține grupului titanozaurilor, animale care au trăit cu circa 100 de milioane de ani în urmă. Rămășițe ale unor specimene din acest grup de dinozauri erbivori cu gâtul lung au fost descoperite pe toate continentele.

Se estimează că Australotitan cooperensis avea între 5 ș 6,5 metri înălțime și o lungime de 25-30 de metri, ceea ce îl face cel mai mare dinozaur australian cunoscut până în prezent.

"Judecând după comparația taliei membrelor, acest nou titanozaur se numără printre cei mai mari cinci (dinozauri) din lume", a declarat Robyn Mackenzie, de la Muzeul de Istorie Naturală din Eromanga, din sud-vestul statului Queensland (nord-est).

Oasele fosilizate au fost descoperite în 2006 la ferma familiei lui Mackenzie, la o mie de kilometri vest de Brisbane, în bazinul Eromanga, iar scheletul a fost numit "Cooper", după un râu din statul Queensland.

Această descoperire a fost inițial ținută secretă, cât timp cercetătorii au excavat cu răbdare situl.

Scheletul a fost expus pentru prima dată publicului în 2007.

Potrivit lui Scott Hocknull, paleontolog la Muzeul Queensland, confirmarea faptului că rămășițele acestui specimen aparțin unei noi specii constituie rezultatul unui "proces foarte lung și complicat".

Cercetarea, care a implicat comparații în sistem 3D ale oaselor lui Cooper cu cele ale celor mai apropiați "veri" ai săi, a fost publicată luni în revista științifică PeerJ.

Numeroase alte oase de dinozaur au fost descoperite în aceeași zonă, a precizat Hocknull, adăugând că sunt necesare mai multe săpături. "Descoperiri ca acestea sunt doar vârful aisbergului", a dat asigurări el.

Cel mai mare dinozaur cunoscut până în prezent este Patagotitan mayorum, supranumit "Titanul din Patagonia", descoperit în Argentina și descris de cercetători în 2017. Paleontologii estimează că acesta ar fi cântărit în jur de 70 de tone, echivalentul a circa zece elefanți africani, și ar fi măsurat aproximativ 37 de metri lungime și opt metri înălțime la greabăn. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău